Turneu al Corului Madrigal la Zagreb, la împlinirea a 30 de ani de relații diplomatice între România și Croația

La invitația Ambasadei României în Republica Croația, joi, 9 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, va susține Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene” în marea Sală de Concerte Vatroslav Lisinski din Zagreb.

Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Croația și se desfășoară sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României în Republica Croaţia.

„Suntem onorați de invitația Ambasadei României în Republica Croația și a Excelenței Sale, domnul Constantin-Mihail Grigorie, șeful misiunii diplomatice române de la Zagreb. Corul Madrigal continuă astfel seria de evenimente de promovare a diplomației culturale, o direcție pe care Madrigalul și-a asumat-o încă de la înființarea sa, în urma cu aproape 6 decenii. Împreună cu dirijorul Cezar Verlan vom aduce în cea mai mare și frumoasă sală de concerte a Croației sonoritatea renașterii europene muzicale, muzici din secolele al XV-lea și al XVI-lea, dar și muzica și arta Europei moderne.” a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național „Madrigal - Marin Constantin” și regizorul spectacolului.

Evenimentul „Muzica Renașterii Europene al Corului Madrigal urmează linia spectacolelor-concept, pe care renumitul cor le-a abordat în ultimii ani, o direcție sincretică ce a adus laolaltă, pe lângă sonoritatea unică a ansamblului, elemente conexe de teatru, literatură, scenografie și creație video. Proiectul de la Zagreb va prezenta Renașterea europeană ca simbol, cu o punere în scenă susținută de video mapare și design de lumini, firul ideatic și muzical urmărind ilustrarea perioadei de înflorire culturală în epoca renascentistă dar și renașterea muzicală europeană contemporană.

Prima parte a programului structurat de dirijorul Cezar Verlan va include madrigale și motete compuse de Thomas Morley, Orlando di Lasso, Hans Leo Hassler, Giovanni Gastoldi, Josquin des Prés sau Johann Hermann Schein. În partea a doua, Corul Madrigal va aduce pe scenă lucrări semnate de creatori europeni contemporani precum Vytautas Miškinis, Knut Nystedt, Branko Stark sau compozitorii români Cornelia Tăutu, Alexandru Pașcanu și Grigore Cudalbu.

Regia spectacolului „Muzica Renașterii Europene” este semnată de Emil Pantelimon, iar conducerea muzicală aparține dirijorului Cezar Verlan. Design-ul de lumini va fi coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar sunetul de Gabriel Scîrlet.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe canalele de comunicare ale Corului Madrigal, precum și pe website-ul Vatroslav Lisinski Concert Hall din Zagreb.

Parteneri: Ambasada României în Republica Croaţia, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.