Cetatea medievală a Sighișoarei, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, găzduiește, pentru al 17-lea an, Festivalul Intercultural ProEtnica, manifestare considerată a fi una dintre cele mai ample din Europa și, cu siguranță, cea mai mare și mai reprezentativă pentru minoritățile naționale din România. Festivalul se desfășoară în perioada 21-25 august 2019 și este sprijinit și de Institutul Cultural Român, instituție menită să promoveze în lume cultura românilor și a minorităților etnice conlocuitoare.
Anul acesta, ProEtnica se bucură de participarea a numeroase personalități ale lumii politice, sociale și universitare, scriitori, dansatori și cântăreți, artiști plastici, meșteșugari, din cadrul minorităților care au răspuns invitației Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighişoara, principalul organizator al manifestării împreună cu Organizaţiile Minorităţilor Naţionale.
Timp de cinci zile, pe scena din Piața Cetății sunt așteptate 37 de ansambluri ale celor 19 minorități recunoscute, oficial, în România: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, evrei, germani, greci, cehi, italieni, macedoneni, maghiari, polonezi, ruteni, romi, sârbi, slovaci, turci, tătari, ucraineni. Se adaugă minoritatea sorabă din Germania, ca invitat special al Festivalului. Scena va mai fi deschisă pentru vizionarea spectacolului de teatrul evreiesc, în care se detașează prezența carismatică a actriței Maia Morgenstern.
Evoluțiilor artistice de pe scenă li se adaugă expoziții de artă plastică, prelegeri, mese rotunde, simpozioane, aflate sub genericele „Agora dialogului intercultural” şi „Salonul Literar” - ultima secțiune fiind o noutate absolută în programul ProEtnica.
Cetatea are, de asemenea, spații consacrate meșteșugarilor și standurilor de prezentare a minorităților naționale care pot fi vizitate, zilnic, între orele 10:00 -18:00.
Inaugurarea Festivalului a avut loc miercuri la ora 17:00, pe scena din Piața Cetății. Primarul Sighişoarei, Ovidiu Mălăncrăvean a anticipat, în cuvântul său că „Urmează cinci zile în care vom fi încântaţi de cei care vor participa la acest festival. Trebuie să-l felicit, pe această cale, pe organizatorul acestui eveniment, domnul Volker Reiter, pentru tot efortul pentru care îl depune pentru promovarea interculturalităţii în România”.
La rândul său, europarlamentarul UDMR, Vincze Loránt, preşedinte al Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN), a spus că ProEtnica este „o adevărată sărbătoare în Cetatea Medievală a Sighişoarei, unde diferite culturi, diferite limbi, diferite dansuri se întâlnesc pe aceeaşi scenă şi oferă un spectacol încântător prin performanţa lor...Este foarte important ca interacţiunea şi convieţuirea dintre minoritate şi majoritare să fie una excelentă în România”, a spus eurodeputatul.
„Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale susţine şi în acest an ProEtnica, la fel ca în fiecare an”, a subliniat reprezentanta instituţiei, Magdolna Grosu, care a transmis un mesaj din partea ministrului Daniel Breaz.
Prezentă la deschidere, Miruna Olteanu, directorul Direcției de Comunicare și Promovare a Institutul Cultural Român, a susținut că parteneriatul inițiat „va avea menirea de a susține manifestările ce presupun dialog intercultural și interacțiune artistică”.
„Au trecut 19 ani de când s-au pus bazele organizării primei ediţii a Festivalului Intercultural ProEtnica - care doreşte să fie mai mult decât un simplu festival - iar în cele 16 ediţii de până acum au participat deja generaţii de tineri din partea etniilor din România”, a subliniat organizatorul festivalului, Volker Reiter, director al Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara. „Peste 600 de reprezentanţi din partea tuturor etniilor din România vor participa la evenimentul de la Sighişoara şi în acest an. Proiectul are alături 60 de parteneri instituţionali. (...) 60 de instituţii cărora trebuie să le mulţumim şi fără de care organizarea acestui festival ar fi fost imposibilă.(…).ProEtnica doreşte să fie o adevărată sărbătoare, un moment festiv pentru viaţa omului, care deschide şi schimbă suflete, care schimbă mentalităţi în societate şi care generează tradiţii noi. Aşadar, ProEtnica doreşte să fie un instrument care ajunge să creeze o convieţuire paşnică între etnii în societatea de azi şi de mâine”, a mai spus Volker Reiter.
La festivitatea de deschidere au luat cuvântul Meto Novak, delegat al Ministerului pentru Ştiinţă, Cercetare şi Cultură al Landului Brandenburg şi reprezentant al minorităţii sorabilor din Germania, precum şi Cornelia Hemmann, reprezentant al Institutului pentru Relaţii Externe din Stuttgart, coordonator regional pentru România, Serbia şi Ungaria.
În plan artistic, în prima zi, pe scena centrală au evoluat trupa de dansuri a Forumului Democrat German din Sighişoara, Ansamblul de dansuri albaneze Serenada al Asociaţiei Liga Albanezilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, „Sonțe”, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Ansamblul artistic „Lastivocica” - Dărmăneşti, Suceava, Uniunea Polonezilor din România, Ansamblul muntenilor polonezi „Solonczanka” Soloneţu Nou, Suceava, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, Ansamblul folcloric „Lipka” - Budoi, Bihor, Uniunea Democrată Turcă din România - Ansamblul „Filizler” din Medgidia, Constanţa. În paralel, Sala Barocă a Primăriei din Sighișoara a găzduit o conferință de presă și dezbaterea-panel „Protecţia Minorităţilor Naţionale - instrument al dezvoltării paşnice în Europa”.
Cei peste 15.000 de vizitatori estimaţi de organizatori vor avea parte și de recitaluri extraordinare. Între acestea, se află seara grecească, din 22 august, care va fi încheiată cu un recital susţinut de Ionuţ Galani, iar sâmbătă seara va concerta Bucharest Klezmer Band împreună cu Maia Morgenstern.
Proiectul ProEtnica este implementat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Judeţean Mureş, în calitate de parteneri cu aport financiar, precum şi de Guvern, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în calitate de finanţator.
De asemenea, proiectul se bucură de sprijinul Ambasadei Germaniei în România, Ministerului pentru Ştiinţă, Cercetare şi Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania, Institutului Cultural Român, Municipiului Sighişoara, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutului pentru Relaţii externe din Stuttgart (Institut fur Auslandsbeziehungen Stuttgart), Asociaţiei Divers şi PEN România.
Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi ProEtnica - Festival Intercultural Sighişoara sunt parteneri în două proiecte culturale importante: Interkultural 2019, organizat de Institutul pentru Relaţii externe din Stuttgart (ifa Stuttgart), în perioada 18 - 23 august şi Academia Interculturală de Vară „ProEtnica”, organizat de Asociaţia Divers, în perioada 19 - 26 august.