- 9 October 2017 - 13 October 2017
- Etichete #EUNIC ICR Centrul Ceh Ateliere de traducere literară
Dragi
traducători aflaţi la început şi iubitori ai literaturilor cehă şi română,
Vreţi să aflaţi cum să convingeţi editurile să publice cărţile pe care le-aţi
citit şi care v-au făcut să spuneţi „aş vrea ca toată lumea să citească asta”?
Vreţi să aflaţi mai multe despre ce se scrie, ce se citeşte şi ce se traduce în
România şi în Republica Cehă? Vă invităm să intraţi în culise la atelierele de traducere literară, organizate
între 9 - 13 octombrie la Centrul Ceh.
Atelierele sunt organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu
Centrul Ceh, în cadrul Lunii Literaturii Europene, proiect organizat de EUNIC
România. Pe parcursul celor 5 zile, veţi lua parte la cursuri practice din domeniul
traducerii literare, precum și la întâlniri cu editori, scriitori şi critici
literari care vă vor ajuta să descurcaţi iţele vieţii de traducător.
------------------------------------------------------------------------------------------
Cum participi: Pentru a participa, trebuie să cunoşti fluent limba cehă și română pentru a
putea lucra pe text şi pentru a putea comunica în cadrul atelierelor bilingve
şi să ai cel mult o traducere publicată în volum, cu alte cuvinte, să fii la
început de drum. Te poţi înscrie și dacă nu ai publicat încă nicio traducere. Pentru înscriere, trimite-ne un e-mail cu datele de contact (numele, prenumele,
locul de muncă/ studii, data nașterii, nr. de telefon), la următoarele adrese: anca.hrab@icr.ro și neaga@czech.cz.
Atelierele de traduceri literare organizate de Institutul Cultural Român și Centrul Ceh sunt incluse în seria de evenimente organizate pe întreg parcursul lunii octombrie, în cadrul Lunii Literaturii Europene, un eveniment al Clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), coordonat de British Council.
Luna Literaturii Europene, o iniţiativă de celebrare a cărţilor şi scriitorilor din Europa, cu scopul de a evidenţia patrimoniul reprezentat de literatura europeană şi de a inspira tinerii să îndrăgească în mod special cărţile.
PROGRAM ATELIERE DE TRADUCERE LITERARĂ - 9-13 octombrie, Centrul Ceh (Str. Ion Ghica nr. 11, Bucureşti)
LUNI 9 OCTOMBRIE
10:00 Traducerea literaturii pentru copii (Gabriela Georgescu)
11:00 Metodologia şi tehnicile de predare (Alena Klimešová)
12:00 Václav Havel și identitatea umană (Sorin Paliga)
MARŢI 10 OCTOMBRIE
10:00 Bogdan Popescu (CENNAC, CEntrul CArtii din cadrul ICR)
11 :00 Dificultăţi de traducere în limba română (Anca Irina Ionescu)
12 :30 Dificultăţi de traducere din limba română în limba cehă (Jiří Našinec)
14 :00 Traducerile din limba română în limba cehă (Jarmila Horáková)
MIERCURI 11 OCTOMBRIE
11:00 Traducător, cea mai bună meserie pentru un scriitor/ Traducatorul ca agent literar (Marin Mălaicu Hondrari şi Marius Chivu)
12 :00 Bohumil Hrabal sau variaţiunile geniului (Sorin Paliga)
13 :00 Limbaj neliterar într-un text literar (Diana Popescu)
JOI 12 OCTOMBRIE
14 :00 Dificultăţi de traducere în limba română (Anca Irina Ionescu)
16 :00 Legătura dintre traducător şi editură - Editura FrACTalia (Iulia Militaru şi Anca Bucur)
18 :00 Erori frecvente si capcane pentru traducătorii din cehă iîn româna și din româna în cehă. Aplicații și exemple practice din traducerea de poezie și de texte dramatice (Mircea Dan Duţă)
VINERI 13 OCTOMBRIE
15 :00 Dificultăţi de traducere din limba română în limba cehă (Jiří Našinec)
16 :00 Vladimír Holan şi descrierea durerii (Sorin Paliga)
17:00 Lansare cărţi (Vladimír Holan – Toscana şi Durere) – prezentare de Dinu Flămând
18:00 Traducerile dintr-o literatură „mică” într-o altă literatură „mică” (Mircea Dan Duţă)