Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat în 4 octombrie la semnarea procesului verbal al celui de-al cincilea și ultimul Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România - Franța 2018-2019. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu, și de președintele Institutului Francez, domnul Pierre Buhler.
Potrivit documentului, în perioada 27 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019, România și Franța vor prezenta publicului român și francez peste 300 de proiecte, într-un demers unic de diplomație publică, economică și culturală, cu valorificarea intereselor comune ale celor două țări și în complementaritate cu foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic.
Institutul Cultural Român este una dintre instituțiile române cu atribuții în organizarea de evenimente în cadrul acestui proiect de anvergură, alături de Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Economiei şi Ambasada României în Franța.
„Traversăm, laolaltă cu întreaga lume, o epocă în care lucruri care păreau cucerite durabil se vădesc mai fragile decât scontam. Este cu atât mai mult momentul să ne exprimăm cu limpezime și răspicat valorile. Așa cum se prefigurează, după lunile de muncă asiduă depusă împreună, Sezonul va fi un prilej de reafirmare a acestor valori”,a declarat președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, la finalul acestui ultim Comitet Mixt.
Doamna Ţuroiu a evidenţiat că, „pentru Institutul Cultural Român, participarea la acest program major este o experiență din care iese cu certitudine îmbogățit - după cum sperăm că și Sezonul a avut de câștigat din contribuția pe care am fost în măsură s-o aducem. Noi suntem implicați, în următorii doi ani, în patru proiecte de anvergură. Avem de răspuns, în acești doi ani, unui ansamblu de provocări pe cât de onorante, pe atât de responsabilizatoare: Președinția română la Consiliul Uniunii Europene, cu un program de evenimente culturale asociate, în care ICR este implicat; EUROPALIA 2019, unde România este țară invitată, iar ICR principal partener din partea română marcarea, în acest an, a Centenarului Marii Uniri, moment care coincide, de altfel, cu debutul Sezonului România - Franţa. Un tur de forță instituțională, așadar, și o perioadă, pe cât de solicitantă, pe atât de promițătoare”.
Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu, a subliniat, la rândul său, factorul catalizator al acestui proiect. „Așteptarea cea mai importantă de ambele părți este să vedem o continuitate în proiecte și forme de cooperare. Fie că vorbim de investiții economice, de cooperări la nivelul unor comunități sau de proiecte între operatori culturali, Sezonul trebuie să fie un catalizator. Într-un moment în care multe valori și principii sunt reevaluate sau chiar puse în discuție, este important să amintim ce ne leagă și de ce suntem parteneri de mai bine de un secol și jumătate. Cultura e un substrat, dar este și o forță generatoare”, a afirmat ministrul de Externe.
Președintele Institutului Francez, Pierre Buhler, a vorbit despre un Sezon care se adresează, cu precădere, generației tinere din cele două țări, menționând că obiectivul principal este actualizarea și modernizarea legăturii dintre România și Franța. „Ne dorim ca tinerele generații din ambele țări să se apropie și să fie conștiente nu doar de moștenirea noastră comună, ci și de potențialul neexploatat încă. Acest mesaj este una dintre provocările Sezonului”, a spus preşedintele Institutului Francez.
Sezonul se va desfășura alternativ în Franța și România, în perioada 27 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019, având ca principale obiective actualizarea imaginii și percepției celor două popoare unul față de celălalt, întărirea legăturilor economice, științifice, culturale şi de societate care unesc cele două țări, sprijinirea mediului de afaceri din cele două state pentru dezvoltarea de proiecte comune și reafirmarea atașamentului celor două țări față de o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării. Proiectul pune accentul, în egală măsură, pe cultură și pe creație contemporană, dar și pe domeniile educațional, universitar, științific, ecologic, economic, digital, sportiv, gastronomic, turistic.
Cu o identitate vizuală ce transmite îndemnul „Uitați de clișee”, Sezonul România - Franța se va deschide la Paris, în prezența președinților celor două state, și va fi urmat de vizita prim-ministrului român, de un forum economic al miniștrilor de resort, precum și de evenimente cu participarea ministrului Afacerilor Externe și a ministrului Culturii și Identității Naționale.
Printre momentele-cheie ale Sezonului se numără un concert al Orchestrei Române de Tineret, cu participarea excepțională a pianistului Radu Lupu, în calitate de solist, la Filarmonica din Paris, inaugurarea a patru expoziții și o instalație contemporană ale artiștilor români, la Centrul Georges Pompidou din Paris, și un concert al Ansamblului Instrumental din Paris și Corului Madrigal, la Catedrala St. Louis des Invalides.
La evenimentul de joi au mai participat ES doamna Michèle Ramis, ambasadorul Franței în România, comisarii generali ai Sezonului, Jean-Jacques Garnier și Andrei Țărnea, directorul Institutului Francez la București, doamna Helene Ross, François Laurent - Ministerul Culturii din Franța, și Augustin Favereau, Ministerul de Externe din Franța, Maria Magdalena Grigorie, secretar de stat MAE, Nicolae Nasta, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, Ștefan Răzvan Rab, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale.