Marţi, 21 octombrie 2008, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va vibra cetera lui Ionu lu' Grigore, zis „Paganini", din Săliştea de Sus (jud. Maramureş), acompaniată de zongora lui Ion Covaci şi de doba lui Ioan Gaga. Noua întâlnire din cadrul programului „Ultimii rapsozi", iniţiat la ICR de Grigore Leşe, aduce la Bucureşti un virtuoz a cărui faimă a trecut hotarele Maramureşului Voievodal: supranumele de „Paganini" i l-au dat, cu admiraţie, ascultători din Germania. Este membru al grupului vocal-instrumental Iza, îl cheamă Ioan Covaci, iar în sat i se spune Ionu lu' Grigore, ceteraşu'. „...Patosul interpretării, efervescenţa strigăturilor, contorsionarea trupului, acrobaţiile neaşteptate, improvizaţia şi creativitatea uimitoare fac din Ionu' lu Grigore un personaj fabulos. A cântat de copil la nunţile din Maramureşul Voievodal. Cunoaşte şi interpretează magistral repertoriul de nuntă românesc, evreiesc, ucrainian. Când spune că cetera e viaţa lui nu sunt vorbe goale. Doarme şi se visează cântând, se trezeşte şi primul lucru pe care îl face pune mâna pe ceteră. E greu de înţeles, are 70 de ani şi nu a învăţat încă să se menajeze. Aplecat pe ceteră, cu privirea pierdută, într-o adevărată transă, Paganini din Săliştea de Sus cântă din toată fiinţa lui, până la epuizare." Astfel îl prezintă Grigore Leşe pe protagonistul următoarei seri de „Ultimi rapsozi" – cel care, după o viaţă petrecută în mina din Băiuţ şi nopţi lungi la petrecerile maramureşenilor, după recitaluri care au lăsat impresii puternice pe mai multe meleaguri, ajunge în această lună la ICR. Ultimii rapsozi, program lunar al ICR, oferă publicului citadin un contact nemijlocit cu folclorul autentic – atât cel tradiţional românesc, cât şi cel al minorităţilor din România. Un scop al acestui program este conştientizarea faptului că arta tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu imaterial care trebuie respectat şi păstrat. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.