Muzicienii Remus Azoiţei şi Eduard Stan concertează în „Seria Enescu” de la ICR Londra

Seria „Concertelor Enescu”, cel mai vechi program permanent al ICR Londra, va continua pe 6 februarie 2020 cu un recital avându-i ca protagoniști pe violonistul de talie internațională Remus Azoiţei şi pe talentatul pianist Eduard Stan, maeştrii de necontestat ai muzicii de cameră a lui George Enescu. Cu un program care accentuează legăturile strânse dintre muzica românească şi cea germană, duetul va demonstra de ce este considerat a fi cel care a stabilit standardul în privinţa interpretării enesciene.

Cei doi muzicieni colaborează cu succes de peste două decenii, evoluând împreună cu numeroase ocazii și fiind, totodată, coautorii singurei serii de înregistrări cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, lansată de Hänssler Classic în 2007-2008 și primită cu elogii de presa de specialitate. „O colecție de prima-mână”, scria la apariţie The Grampohone, iar The Washington Post titra: „un set de înregistrări exemplar”.

Violonistul Remus Azoiţei, descris de The Strad ca „un virtuoz lipsit de inhibiții, cu suflet și o tehnică fabuloasă”, este absolvent al Conservatorului din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski și fost bursier al renumitei Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy Delay, Masao Kawasaki şi Itzhak Perlman. Violonistul român cântă pe o vioară de patrimoniu universal Gagliano, creată în 1740, și a concertat de-a lungul anilor în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice din Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Wiener Konzerthaus. În 2001 a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică – Londra, fiind atunci cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa. Totodată Remus Azoiței este unul dintre fondatori și director artistic al Societății Enescu din Marea Britanie. În 2005, a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele Mihai al României i-a conferit titlul de ofițer ar Ordinului „Coroana României”.

Pianistul Eduard Stan, pe care Frankfurter Allgemeine Zeitung îl lăuda pentru „deosebitul simț al tonalității și culorii muzicale”, a cântat pe cele mai importante scene din Europa și Statele Unite, printre care Berlin Philharmonie, Concertgebouw Amsterdam, Wiener Konzerthaus, Salle Cortot din Paris, Teatro La Fenice din Veneţia, Carnegie Hall din New York și Kennedy Center din Washington DC.În calitate de iniţiator şi director artistic al Festivalului Enescu din Heidelberg / Mannheim 2005, i s-a conferit din partea Institutului Cultural Român Medalia Enescu pentru contribuţia sa la răspândirea muzicii enesciene.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul ICR Londra, vizitați:

 www.icr-london.co.uk şi www.facebook.com/ICRLondon.