Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită la un eveniment literar special prilejuit de lansarea în Israel a volumelor Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean). 2004-2014 (Editura Junimea, 2014) și Pompe funebre (Editura Dana Art, Iași, 2009) de Mircea Radu Iacoban. Evenimentul, în limba română, va avea loc în data de 12 noiembrie 2015, ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv.
Programul evenimentului se va desfășura în două sesiuni, astfel:
Partea I: Lansarea volumelor Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean). 2004-2014 și Pompe funebre de Mircea Radu Iacoban
Participanți: Mircea Radu Iacoban, autor, Zoltan Terner, scriitor și critic literar, și Roni Căciularu, scriitor, critic literar și membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.
Partea II: Proiecția filmului „Un bulgăre de humă” (84 de minute, România, 1989), scenariu: Mircea Radu Iacoban, producție: Româniafilm, regia: Nicolae Mărgineanu, în distribuție: Dorel Vișan, Adrian Pintea, Marcel Iureș.
Despre volumul Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean). 2004-2014: ”Mi se va reproşa, poate, că scriind în acest fel, am adoptat un ton mult prea „sentimental”, nu atât faţă de carte cât faţă de autorul ei, Mircea Radu Iacoban fiind, de altminteri, recunoscut ca un tip tranşant, incisiv chiar, care nu „dă pe afară” de lirism. Trebuie, însă, să o spun cu toată francheţea, cel care m-a împins să adopt această tonalitate a fost… Mircea Radu Iacoban însuşi. Adică gazetarul, prozatorul, dramaturgul, editorul, directorul de teatru şi, mai nou, memorialistul, într-un cuvânt omul care, în cele peste 600 de pagini câte numără jurnalul său, nu are nici măcar o vorbă de rău despre oamenii cu care s-a întâlnit şi, poate, chiar a avut confruntări sau i-au adus dezamăgiri. Prietenia fiind acel cuvânt menit să ne ofere cheia de lectură şi să ne descifreze această lecţie de viaţă dintr-o carte de excepţie. O carte în care ideile trăite – în primul rând, ideea şi idealul prieteniei! – devin argumente de neclintit pentru a fi ferite de neuitarea zilei care va veni.” (Ștefan Cionoff)
Mircea Radu Iacoban s-a născut în Iași, la 19 februarie 1940. A absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” de la Suceava, după care a urmat Filologia la Universitatea ieșeană. Prima carte de proză, („Estudiantina”) a publicat-o încă student fiind. A lucrat la Radio Iași, apoi la Radio București. S-a numărat printre cei care, în 1966, au întemeiat revista „Cronica”, primul săptămânal ieșean apărut după 1944. În 1969 a izbutit reînnodarea firului activității editoriale ieșene, prin înființarea Editurii „Junimea”, căreia i-a fost director un deceniu (1969-1979). În 1979, este numit director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, pe care l-a condus timp de 11 ani. După 1990, a lucrat la Chișinău, ca trimis al ziarului bucureștean „Românul”, primind însărcinarea de corespondent de front la Războiul de la Nistru. În 1994 este numit, prin concurs, director al Teatrului „Luceafărul”, pe care l-a condus, până la pensionare, 12 ani. Timp de 18 ani a fost ales și reales secretar al Asociației Scriitorilor din Iași. În 2011 s-a numărat printre cei care au înființat revista „Cronica veche”.
Volume de proză, teatru, publicistică: “Estudiantina” – 1962, „Nedumerit în Atlantida” – 1968, „Cu microfonul în buzunar” – 1969, „Lumea într-o picătură” – 1971, „Altfel despre sport” – 1972, „Din Azore în Antile” – 1973, „Sâmbătă la Veritas” – 1971, “Departe” – 1974, „Sonnabend im Veritas” (Berlin,1974), „Razna prin trei continente”- 1977, „Reduta și șoarecii” – 1977, „Daleci” - Sofia, 1978, „Begunci” – Beograd 1978, „Oastea oștilor” – 1980, „Klopotliwi Swiadek” - Varșovia 1980, „Martor” – 1981, „Noaptea” – 1981, „… și alte piese” – 1985, „Puterea ingrată la români” – 1990, „O cronică a Basarabiei” vol.I – 1995, „O cronică a Basarabiei” vol.II – 1999, „Potcoave pentru purici” – 2000, „Uimiri” – 2001, „Noaptea asta nu câștigă nimeni – 2002, „Cercul” – 2002, „Grădina lui Dumnezeu” – 2004, „Să vezi și să nu crezi” – 2006, „Printre cărți” – 2009, „Pompe funebre” – 2010, „Printre alte cărți” – 2012, „Căminarul” – 2012, „Zece ani de foc” – 2012, „Teatru și iar teatru” (Opera Omnia)- 2012, „Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean). 2004-2014 ” – 2014.
Scenarii pentru filme artistice de lung metraj: “Un bulgăre de humă”, “Escapada”, “Totul pentru fotbal”, “Am o idee” etc.
A scris piese de teatru care au fost jucate pe numeroase scene din Romania si din străinătate: piesele „Tango la Nisa”, „Noaptea”, „Sâmbătă la Veritas”,„Reduta și șoarecii”, „Omul din baie”, „Fără cascadori”, „Rouă și tutun”, „Fotbal!”, „Femeia în cușcă”, „Stress”, „Cabana”, „Iva-diva”, „Înainte!”. „Hardughia”, „Noaptea asta nu câștigă nimeni!, „Duo amore”, „Biroul informații eterne”, regizate de Sanda Manu, Sorana Coroamă, Alexandru Tocilescu, Dan Nasta, Dan Alecsandrescu, Mircea Albulescu, Dan Micu, au fost jucate la Teatrul Național din București, Teatrul Național din Cluj-Napoca, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din Iași, la teatrele bucureștene Giulești, Comedie, Nottara, Casandra, la teatrele din Brașov, Bacău, Brăila, Botoșani, Constanța, Pitești, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Reșița, Piatra Neamț, Suceava, Teatrul German Timișoara, Teatrul „Luceafărul” Iași ș.a. Peste hotare s-au jucat la Teatrul Național German din Weimar, la Novosibirsk, Praga, Tbilisi.
Nichita Stănescu despre Mircea Radu Iacoban: ”nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea, oamenii pieselor lui sunt personaje. De aceea, decorul uman devine un teatru perpetuu, iar drama, ca sentiment, continuă. Teatrul lui este de văzut, iar cine are urechi de auzit, să-l audă!”