- 14 December 2018 - 17 December 2018
- Etichete Icr Institutul cultural roman NexT Film
Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranuluidin București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc. Ediția de anul acesta va fi una restrânsă, care se întoarce la originile evenimentului și aduce în prim-plan scurtmetrajele selecționate în competiție, noile voci ale cinemaului de mâine.
De-a lungul celor 11 ediţii de până acum, festivalul a prezentat
peste 1.200 de filme de scurtmetraj unui număr de peste 60.000 de spectatori şi
a adus la Bucureşti nume importante din cinematografia mondială, precum Walter
Murch, Peter Webber şi Claire Denis. Mulţi dintre tinerii cineaşti din
competiţia NexT au fost mai apoi selecţionaţi şi premiaţi în festivaluri de
categorie A din lume (Cannes, Berlin, Veneţia). Dintre aceştia poate fi amintit
László Nemes – prezent în competiţia Festivalului NexT în 2010 şi 2011,
ulterior selecţionat cu lungmetrajul său de debut în competiţia Festivalului de
la Cannes şi câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă
străină în 2016.
Anul acesta, competiţia internaţională aduce filme din ţări precum Malaezia, Pakistan, Filipine, Iran şi China. În paralel, va avea loc şi competiţia naţională, care va reuni cele mai noi scurtmetraje.
Festivalul Internațional de Film NexT a fost înființat în 2007, de către Societatea Culturală NexT, în memoria regizorului de film Cristian Nemescu și a sound-designerului si compozitorului Andrei Toncu. Fondată de producătorul Ada Solomon și un grup de prieteni apropiați ai celor doi cineaști, Societatea Culturală NexTși-a propus ca prin proiectele sale să păstreze vie amintirea lor, să descopere și să promoveze cinemaul imaginativ și inovator din intreaga lume și cineaștii talentați aflați la începutul carierei lor și să educe publicul tânăr.
Primul și cel mai de amploare proiect al Societății Culturale NexT a fost Festivalul Internațional de Film NexT, care s-a impus rapid ca cel mai important festival de scurtmetraje din România și unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de film românești peste hotare.