Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești) este o personalitate centrală a artei contemporane românești începând cu anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. Este pentru prima data în istoria participării României la Bienala de la Veneția când acest rol este încredințat unei artiste.
Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei – multe dintre ele arătate în premieră –, demonstrând dezinvoltura cu care ea utilizează o multitudine de medii artistice. Geta Brătescu recurge la o serie de proceduri din arsenalul vizual și conceptual al modernismului, dar ea modulează și transformă această moștenire, avansând concomitent în direcția unor moduri contemporane de expresie și de conceptualizare a actului artistic, punând accent pe performativitate, procesualitate, auto-reprezentare sau serialitate.
Expoziția Apariții este concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a demersului ei, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. Atelierul fizic și mental se împletesc într-o alcă- tuire complexă, la fel și textele literare cu conceptualizarea lor vizuală, mitologiile feminine cu auto-prospecția, memoria personală cu memoria culturală și imaginația. „Amintirea este apariție; epifanie, ca și arta”, spune Geta Brătescu.
În contextul actual, prezența Getei Brătescu la Bienala de la Veneția caută să comunice capacitatea artei de a transcende climatul sumbru al lumii actuale, printr-o reflecție artistică ce evidențiază forța transformatoare a feminității, ca întruchipare prin excelență a unui „subiect nomad”. Arta Getei Brătescu se situează în deplină consonanță cu întoarcerea la materialitate, la forța imaginației artistice și a plăsmuirii. Practica ei artistică se racordează la dezbaterile actuale despre rolul artei ca spațiu de identificare a punctelor nevralgice ale realității, dar și ca mod de instituire a unui limbaj specific care poate genera noi forme de subiectivitate.
Expoziția va avea loc în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Expoziția din Pavilionul României este concepută în jurul a două coordonate principale: atelierul – o temă centrală care a modelat traiectoria artistică a Getei Brătescu – și reflecția îndreptată asupra subiectivității feminine prin diversele moduri de conceptualizare a feminității. Două coordonate definesc identitatea celui de-al doilea spațiu de expoziție – Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția –, care este deopotrivă un cabinet de studiu – ce oferă condiții pentru imersarea în lectura catalogului și parcurgerea altor materiale relevante pentru traiectoria artistică și intelectuală a Getei Brătescu – și o expoziție concentrată, având ca temă procesul de creație al artistei.
Consistența, integritatea, calitatea estetică și intelectuală a demersului Getei Brătescu, incredibila prezență a artistei – care se dezvăluie prin lucrările în care ea se auto-reprezintă, dar și în personajele feminine pe care ea le invocă – transformă Pavilionul României și Noua Galerie într-un „atelier continuu” pentru fiecare vizitator în parte.
Cu ocazia expoziției, cartea „Geta Brătescu – Apparitions” este publicată de Koenig Books, Londra. Publicația este editată de Magda Radu și Diana Ursan împreună cu Marius Babias și prezintă o selecție bogată de texte scrise de Geta Brătescu de-a lungul timpului – fragmente în care artista comentează diverse fațete ale procesului de creație și sursele lucrărilor sale. Însemnările artistei sunt intercalate cu numeroase ilustrații ale lucrărilor pe care le menționează în scrieri, cartea devenind astfel un însoțitor indispensabil al expoziției.
O serie de evenimente și discuții vor fi organizate pe durata desfășurării expoziției, atât în România, cât și la Veneția. Discuțiile vor fi susținute de către curatori și teoreticieni internaționali, cu scopul de a explora și prezenta noi direcții de înțelegere a operei Getei Brătescu.
Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești) este o personalitate centrală a artei contemporane românești începând cu anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21. În 2016, Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă retrospectivă Geta Brătescu.
Printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015; MATRIX 254 / Geta Brătescu de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive în 2014; participările în II Palazzo Enciclopedico, Biennale Arte 2013; La Triennale, Paris, Palais de Tokyo, în 2012; în cea de-a 12-a ediție a Bienalei de la Istanbul din 2011 etc. Lucrările sale se află în colecții importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varșovia; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; MUMOK, Viena; Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana și FRAC Lorraine, Metz. În 2017, Geta Brătescu participă la Documenta 14, Atena și Kassel, și într-o expoziție personală la Camden Arts Center, Londra, curatoriată de Jenni Lomax.
Magda Radu este curatoare și istoric de artă stabilită la București. Este fondatoare și co-curatoare a programului Salonul de proiecte care s-a desfășurat între 2011 și 2015 la MNAC Anexa, funcționând în prezent ca inițiativă independentă la Palatul Universul din București. A editat sau co-editat mai multe cataloage de expoziții și cărți, printre care: Arta în România între anii 1945–2000. O analiză din perspectiva prezentului (2016), subREAL (2015), Dear Money (2014) și André Cadere / Andrei Cădere (2011). În ultimii ani a fost curator al unor expoziții organizate la MUSAC, León; Spinnerei, Leipzig și Photo España, Madrid. În calitate de colaborator la Universitatea Națională de Arte din București a predat un curs ce analizează arta românească în context esteuropean, precum și un curs axat pe studii curatoriale. Geta Brătescu Apariții Participarea României la cea de-a 57-a Expoziție Internațională de Artă – Bienala de la Veneția
Comisar: Attila Kim
Curator: Magda Radu
Manager de proiect: Corina Bucea
Asistent curator: Diana Ursan
Comunicare: Cătălin Năstăsoiu, Oana Hodade, Cristina Curcan
Designer: Raymond Bobar
Website: Dan Burzo
Fotografie: Ștefan Sava
Inițiator: Salonul de proiecte
Organizatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale; Ministerul Afacerilor Externe; Institutul Cultural Român
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României; Verlag der Buchhandlung Walther König; Ivan Gallery, București; Galeria Barbara Weiss, Berlin
Cu sprijinul: Hauser & Wirth
Sponsori: UniCredit Bank; ISSA – Crama La Salina
Cu ocazia expoziției, cartea „Geta Brătescu – Apparitions” este publicată de Koenig Books, Londra. Cartea este realizată în colaborare cu Neuer Berliner Kunstverein, Berlin (n.b.k.) și este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mulțumiri speciale instituțiilor și colecțiilor care împrumută cu generozitate lucrări pentru expoziția Geta Brătescu – Apariții: Muzeul Național de Artă al României, MNAC București/Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Vehbi Koç Foundation Contemporary Art Collection, Istanbul.