Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Consiliul Raional Leova și Biblioteca publica raională Leova organizează Expoziția ”Poemele limbii române” la Biblioteca publica raională Leova.
Expoziția, elaborată de Muzeul Național al Literaturii Române din București și completată de ICR Chișinău, cuprinde poeme dedicate limbii române de Mihai Eminescu, Gheorghe Sion, Alexie Mateevici, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Ana Blandiana ș.a., și fotografii ale poeților.
Expoziția este constituită din 15 bannere, format 40/100 cm.
Evenimentul se înscrie în seria de manifestări organizate de ICR Chișinău pentru a marca Ziua Unirii Basarabiei cu România.
Deschiderea oficială a expoziției va avea loc pe data de 26 martie 2014, ora 09:00, în incinta Bibliotecii Publice Raionale Leova din orașul Leova, strada Ștefan cel Mare, nr. 67, în prezența directorului Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și a oficialităților locale.