Participarea românească la Forumul „Arta şi cultura – catalizator al dezvoltării urbane”-Sinop
Evenimentul cuprinde o conferinţă şi un atelier de artă care vor genera atât exemple de bună practică în dezvoltarea urbană cât şi o expoziţie ce va rămâne deschisă publicului până pe 17 noiembrie a. c. Conferinţa reuneşte timp de doua zile 10 experţi,
Corul Voci Transilvane din Cluj Napoca susține o serie de concerte la Istanbul
Este al doilea an consecutiv în care Voci Transilvane concertează în Istanbul, în acest an ei pregătind un repertoriu variat, clasic românesc şi internaţional, adaptat fiecărei apariţii publice. Astfel corul Voci Transilvane va interpreta compoziţii de Augustin
Politicile corpului – un program de colaborare artistică şi formare profesională deschis tinerilor coregrafi din Turcia
Proiectul este susţinut de Institutul Cultural Român Istanbul şi este organizat în parteneriat cu Fundaţia Gabriela Tudor / Compania Paradis Serial şi Departamentul de Dans Modern din cadrul Universităţii Tehnice Yildiz. Politicile corpului urmăreşte să exploreze
DANS.RO – Dansul contemporan din România azi
Susţinută de Cosmin Manolescu, prezentarea va oferi o perspectivă asupra dezvoltării scenei de dans contemporan din România. Prezentarea va fi ilustrată cu videoclipuri incluse pe DVD-ul Dans. Ro 2007, produs de Gabriela Tudor şi Fundaţia Proiect DCM cu sprijinul
Istanbulul văzut de cinci pictori români-expoziție la București
www. patzeltart. ro/v/POTCOAVA+Mihai/Expoziția este un omagiu adus Istanbulului, capitală culturală europeană 2010 și aduce perpectiva artistică românească asupra megapolisului. Pictorii Sorin Adam, Vadim Crețu, Mircea Doinaru, Minu Movilă și Mihai Potcoavă vor
Ada Kaleh-A fost odată ca niciodată...
Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir Istanbul împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti organizează în cadrul Festivalului Intercultural Art Dialogues Days coordonat de Primăria de Beyoglu, o expoziţie-document despre Ada Kaleh, insula
Focus România la Documentarist 2011
Festivalul Documentarist este organizat de către Eurasia Art Colective, ONG dedicat creării unor platforme de dialog intercultural si interdisciplinar prin organizarea de studii culturale, practică artistică educatională, festivaluri şi evenimente de artă contemporană.
Teatrul Municipal Baia Mare la Festivalul de teatru „Marea Neagră” de la Trabzon
Teatrul Municipal din Baia Mare, singurul teatru din România participant la eveniment, a fost invitat în festival cu piesa Copilul rece de Marius von Mayenburg, piesă pusă în scenă de regizorul Cristian Ban. Copilul rece a fost scris în 2002 de Marius von Mayenburg,
Concert al clasei de canto a sopranei Otilia Rădulescu Ipek
Studentii de la canto din ultimul an de la Conservatorul de Stat al Universitătii Istanbul vor interpreta un program compus din fragmente din operele Haendel, Dvorak, Schumann, Grieg, Faure s. a. In concert vor fi acompaniati de doi pianisti de la conservator, Terane Abbaszade
Shavale Culture Mix la Istanbul!
În perioada 2-8 mai Fanfara Shavale se află în turneu la Istanbul, unde oferă o serie de concerte, în cadrul unui proiect initiat de către Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir Istanbul. Shavale Culture Mix este o colaborare între o solistă alto de la Opera
Filmele Aurora si Morgen în premiera în Turcia la a XXX-a ediție a Festivalului de Film Istanbul
Festivalul, organizat de Fundatia pentru Artă si Cultură Istanbul-IKSV a atras anul trecut 150 000 de spectatori, filmele rulând cu casa închisă. Cinematografia română, care se bucură de mult interes în Turcia, va fi reprezentată prin două productii, Aurora în