- 25 April 2019
- Etichete Alexandru em. lahovary Icr istanbul Diplomat Colocviu stiintific
Seria
de conferințe "Figuri proeminente ale culturii române",
iniţiată de Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul în anul
2017 și dedicată unor personalități marcante ale culturii și istoriei naționale, continuă la 25 aprilie 2019, de la ora 10.00, cu un colocviu ştiinţific dedicat diplomatului Alexandru Em. Lahovary (1855-1950).
Colocviul de la Istanbul va avea loc la Universitatea Kadir Has, Galata Hall.
La simpozionul dedicat unuia dintre cei mai longevivi diplomaţi ai României moderne, Alexandru Em. Lahovary, cu accent, firește, pe misiunea sa la Constantinopol din perioada 1902-1906, vor lua parte istorici, cercetători români și turci.
Astfel, invitații Institutului Cultural Român "Dimitrie Cantemir" din Istanbul vor fi:
Prof. univ. dr. Laurențiu Vlad, prorector al Universității București și șeful Catedrei de Relații Internaționale și Studii Europene, care va avea o intervenție cu titlul O biografie a diplomatului român, Alexandru Em. Lahovary (1877-1928);
Prof. univ. dr. Rudolf Dinu, Facultatea de Istorie, Universitatea București și directorul Academiei di Romania, care va vorbi despre Balcani și Imperiul Otoman în politica externă și de securitate a României la începutul veacului XX (1895-1908/10);
Conf. dr. Ionuț Nistor, Facultatea de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi și care va vorbi despre Balcanii în politica externă a României la începutul secolului XX;
Lect. dr. Bogdan Adrian Ceobanu, Facultatea de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, iar în cadrul colocviului de la Istanbul va avea o prezentare cu titlul Un trimis al Regelui Carol I la Constantinopol: Alexandru Em. Lahovary (1902-1906);
Dr. Florin Stan, consilier în cadul Arhivelor Diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe, care va susține prezentarea cu titlul Alexandru Emanoil Lahovary - aspecte ale carierei diplomatice: acte şi documente din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe;
Prof. dr. Elçin Macar, Departamentul de Științe Politice și Relații Internaționale din cadrul Universității Tehnice Yıldız din Istanbul și care va susține intervenția: Vlahii la începutul secolului al XX lea: Sublima Poartă, Patriarhia și România;
Prof. dr. Serhat Guvenç, Departamentul de Relații Internaționale al Universității Kadır Has din Istanbul și care va vorbi despre Otomani și Balcani;
Lector dr. Feyzullah Uyanık, Departamentul de Istorie, Facultatea de Litere a Universității Trakya, care va susține prezentarea cu titlul Demersuri de creare a unor contacte comerciale încheiate cu România în perioada Sultanului Abdulhamid al II-lea;
Yıldırım Ağanoğlu, cercetător în cadrul Arhivele Otomane de Stat din istanbul și care va vorbi despre Iradeaua sultanului Abdulhamid al II-lea cu privire la acceptarea poporului Vlah (aromân) drept o comunitate, în anul 1905.
Colocviul organizat de ICR Istanbul în parteneriat cu Universitatea Kadir Has și Consulatul General al României la Istanbul va reliefa, cu precădere, activitatea diplomatică a lui Alexandru Em. Lahovary, în funcţia de trimis extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar la Constantinopol, funcție pe care o va deține până în anul 1906.
Iar cu referire strictă la acest spațiu, personalitatea căreia îi dedicăm acest colocviu are meritul de a fi surprins în corespondența sa, aspecte relevante din contextul politic, social și cultural al lumii otomane din acele vremuri.
Proiectul iniţiat de ICR Istanbul continuă seria de conferințe științifice dedicate unor personalități marcante ale culturii și istoriei naționale și care aparțin deopotrivă culturii universale, urmărindu-se astfel, stimularea interesului publicului turc pentru istoria și cultura română.