Proiectul „Constantin Brâncuși” are o istorie de mai
bine de un deceniu, vreme în care ICR a creat oportunități pentru artiștii plastici
români de a se dezvolta în spațiul cultural internațional.
Astfel, peste 20 de candidați au beneficiat de subvenţia în valoare de 4. 545 de euro pentru un stagiu de trei luni la atelierul la ”Cité Intérnationale des Arts” din Paris. „Obiectivul principal al acestui program este introducerea artiştilor români în circuitul valorilor europene, prin oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional în domeniile artelor plastice”, explică Ștefan-Claudiu Marin, director general, Direcția Generală Programe Interne și Internaționale din cadrul ICR.
Programul se adresează artiştilor plastici cu studii universitare de specialitate încheiate şi cu performanţe recunoscute în domeniu, fără a li se impune o limită de vârstă. De pildă, anul trecut, unul dintre câștigătorii Bursei Brâncuși era în vârstă de 83 de ani, în timp ce celălalt bursier avea 20 de ani. ”Sunt oferite două burse anuale «Constantin Brâncuşi» pentru perioade de câte trei luni. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, personalităţi recunoscute din domeniu, în baza unui dosar de candidatură. În plus, dosarul selectat este trimis spre validare Comisiei de Admitere de la „Cité Intérnationale des Arts”, mai spune directorul general al ICR.
„Ploaia” și „Pe urmele moștenirii lăsate de Madame la Colère”, câștigătoare în 2019
Budeș Alexandru Mihai (27 de ani), cu o practică artistică în instalație, sculptură, film, video și performance și Cristina David (40 de ani), specializată în instalație foto - video și film, absolvenți UNARTE, ambii cu palmares internațional, sunt câștigătorii de anul acesta ai Bursei „Constantin Brâncuși”.
”Ploaia” este titlul proiectului tânărului artist Alexandu Budeș, care deja se află la Paris de la începutul lunii mai al acestui an. ”Mărturisesc, mediul cultural și artistic în care am ocazia să lucrez este impresionant. Întâlnesc artiști din toată lumea și din toate ramurile artelor vizuale, ale lumii muzicale, ale teatrului și ale filmului, cu care pot să împărtășesc viziunea mea artistică”, spune artistul. Alexandru Budeș are ocazia, ca fiecare artist bursier ICR, să organizeze cu sprijinul „Cité Intérnationale des Arts” ateliere deschise în care să-și expună lucrările, să țină prelegeri sau alte evenimente culturale, promovate și deschise publicului parizian.
„Am ocazia să vizitez și să mă documentez în unele dintre cele mai prestigioase institute din lume cu sediul la Paris. Renumele artiștilor contemporani români, unii dintre ei prezenți chiar acum în diverse instituții pariziene, este o carte de vizită extraodinară. Nu am întâlnit pe cineva din mediul cultural care să nu fi auzit printre alții de Ciprian Mureșan,Șerban Savu ... bineînțeles, Brâncuși. Pentru mine, această bursă este o oportunitate care poate să producă mutații în sfera percepției și evoluției conștiinței mele artistice”, declară Budeș.
Documentare foto/video de pe bicicletă despre Madame la Colère
Experiența lui Alexandru Budeș este, deocamdată, un mesaj de încurajare pentru Cristina David, care va pleca la Paris în noiembrie 2019. În prezent, absolventa UNARTE se pregătește pentru documentarea în teren a temei legate de militanta socialistă și feministă Flora Tristan, personajul care a inspirat proiectul cu care s-a prezentat la concurs, „Pe urmele moștenirii lăsate de Madame la Colèreˮ. Flora Tristan și-a atras porecla Madame la Colère din atitudinea fermă, colerică, în susținerea drepturilor muncitorilor. Proiectul Cristinei David este unul transdisciplinar, cu o abordare atât teoretică, cât și practică. „Îmi doresc să studiez îndeaproape parcursul biografic al Florei Tristan. Voi vizita și voi documenta foto/video aceste călătorii de pe bicicletă, iar, ca suport audio, voi folosi pasaje din scrierile Florei, din interviurile persoanelor cu care mă voi întâlni sau din jurnalul meu de călătorie”, argumentează artista.
România a dat cel mai vârstnic bursier de la „Cité Intérnationale des Arts”
Drumul celor doi tineri artiști câștigători de anul acesta al Bursei „Constantin Brâncuși” a fost netezit în 2018 de înzestratul sculptor Napoleon Tiron (84 de ani).„Dacă vă gândiți la faptul că eram cel mai vârstnic bursier de la „Cité Intérnationale des Arts” și că ar fi fost obositor pentru mine, vă mărturisesc că am avut bucuria, la 83 de ani, să obosesc frumos. Prietenul meu, sculptorul Mihai Călărășanu, spunea că cel mai frumos este atelierul care trăieste într-un artist, cel pe care noi nu îl vedem. Anul trecut, am dus atelierul din mine la Paris”, afirmă artistul care a câștigat Bursa ICR cu lucrarea ‟Traseele existențiale ale sculptorilor români în Franța".
„De bursele «Constantin Brâncuși» am aflat dintr-un newsletter primit de la Institutul Cultural Românˮ
Alături de Tiron, la doar 20 de ani, brașoveanca Andreea Lorena Bojenoiu, a avut ocazia, în 2018, să se bucure timp de trei luni de experiența oferită de Bursa „Constantin Brâncuși”, acela de a-și pune în practică proiectul cu care a câștigat concursul, „Pictura ca deconstrucție a imaginii". „De bursele «Constantin Brâncuși» am aflat în urmă cu câțiva ani, dintr-un newsletter primit de la Institutul Cultural Român. Am aplicat la acest concurs pentru a schimba contextul de lucru și am descoperit că experiența rezidenței nu se bazează pe networking, ea nu oferă consultanță sau mentorship, practic artistul este cel care trebuie să își construiască conexiunile. Bursa oferă mai degrabă un spațiu de lucru, un atelier și suport financiar. În ceea ce privește «momentele de vârf», dacă aș putea să le numesc astfel, sunt momentele în care am lucrat propriu-zis“, și-a amintit Andreea Lorena Bojenoiu.
În prezent, Andreea este convinsă de faptul că experiența lucrului într-un context cultural foarte divers, cum este cel oferit de Paris și „Cité Intérnationale des Arts”, a avut un impact pozitiv asupra muncii sale: „Contactul cu instituții din sfera artei contemporane, arhive și biblioteci, de unde am putut extrage informații esențiale pentru subiectele mele de interes, au reprezentat alte câteva motive pentru care am dorit să căștig această bursă oferită de ICR”.
„Cité Intérnationale des Arts” primește lunar, în rezidență, peste 300 de artiști
Încă din 1965, de când a fost creată la Paris, Fundația „Cité Intérnationale des Arts” găzduiește artiști din lumea întreagă, fiind un loc deschis dialogului între culturi. Aici, artiștii se întâlnesc cu profesioniști din domeniul artelor, dar și cu un public interesat de creația internațională. În parteneriat cu 135 de organisme franceze și internaționale, „Cité Intérnationale des Arts” primește lunar, în rezidență, peste 300 de artiști. Printre numeroasele programe organizate la „Cité Intérnationale des Arts”, se numără expoziții, concerte, proiecții, dezbateri, precum și relatări ale activității exterioare pe care rezidenții le desfășoară. Artiști cunoscuți cu burse la „Cité Intérnationale des Arts” au avut oportunitatea dezvoltării unor proiecte, care, ulterior, au cucerit publicul.