Ansamblul Baroc "Transylvania" înfiinţat în 1995, se dedică muzicii baroce, cu precădere celei autohtone, folosind copii ale unor instrumente istorice. Abordează însă şi muzica contemporană din Transilvania, interpretând în primă audiţie absolută mai multe lucrări ale compozitorilor Hans Peter Türk, Adrian Borza, Dan Voiculescu, Adrian Pop şi Cornel Ţăranu. Succesul activităţii ansambului baroc "Transylvania" este confirmat de cele trei CD-uri şi un DVD editate, transmisii radio şi TV repetate şi o activitate concertistică bogată (peste 450 de apariţii publice). În afară de participarea la festivaluri din România, la ceremonii şi recepţii organizate de Preşedinţia României sau misiuni diplomatice, ansamblul a efectuat numeroase turnee în străinătate (Germania, Olanda, Elveţia, Austria, Italia, Belgia, Ungaria, Republica Moldova). A concertat în locuri precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig München şi a participat la festivalul de muzică veche "Landshuter Hofmusiktage", Germania. COMPONENTA: István Nagy, fondatorul ansamblului baroc "Transylvania", a absolvit Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj. Ca prim flautist în orchestra Operei Române din Cluj a cântat în multe ţări europene (Olanda, Germania, Italia, etc.). De asemenea, a fost pentru mulţi ani membru al orchestrei "Europa Symphonie" din Viena, colaborând astfel cu celebrităţi ca Bolshoi Balett, din Moscova sau José Carreras. În prezent se dedică studiului flautului travers baroc. Zoltán Majó a fost flautist în orchestra Operei Române din Cluj. Pasiuna lui pentru muzica veche l-a condus şi la flautul drept. A urmat cursuri în acest domeniu la Budapesta, Sopron (Ungaria) şi Thun (Elveţia) cu Sabine şi Tuomas Kaipainen (Elveţia) şi Anneke Boeke (Olanda). Neobosit promotor al muzicii vechi autohtone, a cântat în mai multe formaţii de muzicã veche şi a efectuat numeroase înregistrări cu instrumente de epocă. În prezent predă flaut drept la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" şi la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj. Ciprian Câmpean a studiat violoncelul la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj (clasa prof. Vasile Jucan) şi a participat la cursuri internaţionale de măiestrie (muzică de cameră şi violoncel). În prezent cântă în orchestra Filarmonicii de stat "Transilvania" din Cluj, colaborând frecvent cu Opera Română de Stat din Cluj. Ca membru al cvartetului de coarde "Arioso", al Ansamblului Baroc "Transylvania" şi al altor formaţii de muzică de cameră a susţinut numeroase recitale în România şi în străinătate (Germania, Elveţia, Olanda, Austria). Erich Türk a fost organist şi dirijor de cor la Biserica Evanghelică din Mediaş. În prezent predă la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj orgă, clavecin, bas cifrat şi muzică de cameră. A studiat orga la Cluj (cu Ursula Philippi) şi la Viena (cu Mihai Rădulescu), iar clavecinul la Viena (cu Gordon Murray). A participat la numeroase cursuri de măiestrie în Germania, Franţa, Elveţia, Portugalia şi la Moscova. Are o bogată activitate concertistică, iar în 2000 este laureat al concursului internaţional de orgă "J.S. Bach" din Bruges (Belgia). În 2004 obţine titlul de doctor în muzică cu calificativul "magna cum laude". Mihaela Maxim este solistă la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. A absolvit Academia de muzică "Gh.Dima" şi a participat la numeroase cursuri de măestrie cu Lucia Stănescu, Corneliu Murgu şi Mariana Nicolesco. A fost laureata mai multor concursuri de canto naţionale şi internaţionale. Datorită interesului pentru muzica veche colaborează deseori cu formaţiile Flauto Dolce şi Ansamblul Baroc "Transylvania".