Valeria Sitaru s-a născut pe 4 octombrie 1957, în Drobeta-Turnu Severin. În urma unui accident survenit la vârsta de șapte ani, se hotărăște să rămână în viață. A studiat pianul cu o profesoară de limba germană, latina pe ruinele castrului roman, franceza par avion, engleza de pe Dunăre. La Liceul Traian a învățat matematica, fizica și menssana in corpore sano. În 1977 a plecat la București să dea examen la medicină și a intrat la teatru. A absolvit secția Arta Actorului la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.L. Caragiale în anul 1982. În stagiatură, timp de un an, a fost actriță la Teatrul de Stat din Petroșani. S-a întors repede la Teatrul Giulești din București, iar în anul 2000 a părăsit Teatrul Odeon. Nu a fost marcată mortal de vreun rol nici din teatru, nici din filmele în care a apărut. A dat lovitura în învățământul universitar, unde predă arta actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică - I.L.Caragiale. Și-a luat doctoratul în anul 2004 cu teza Retorica ceremonialului scenic. Cu această ocazie a publicat un Mic tratat de obstetrică teatrală. Cînd fiica ei, actrița Ștefana Samfira, a plecat într-un turneu cu vaporul pe Marea Mediterană, a avut rău de mare și s-a hotărît să scrie monologuri despre străzile din București - Pentru cine bat străzile, cu o prefață ultra impresionantă de Răzvan Petrescu. Actorul Vlad Zamfirescu îi spune mamă de la vârsta de doi ani și citește zilnic cartea evitînd astfel traficul greu din capitală. În toamna anului 2009 a apărut la editura Prier volumul Încentrul atenției - o carte de dialoguri cu somități din toate domeniile.
Actrița Valeria Sitaru nu a luat nici un premiu UNITER și nici un Oscar. În schimb a luat premiul revistei Luceafărul pentru publicistică. I s-a spus că excelează pe tărâmul imaginației și mai are de învățat ce nu e realitatea. Din 2015 este titulara rubricii "Blues Letters" pe siteul LiterNet.ro.
Gregor Samsa către Franz Kafka
Nu-mi vine să fac din scrisoarea asta ce făceai tu cînd îi scriai Felice-ei: o momeală pe care să n-o poată citi nimeni. Înaintez lent spre dezastru, ştiai că n-am cum să rezist fără să mai pot vorbi. Sunt perfect din punct de vedere animalic, m-am refăcut, dar cu siguranţă că nu-ţi pasă.
Arăt la fel, cu carapace, alungit, chitinos, puternic, turtit, dorsoventral, picioruţe subţiri, Giacometti, pe negru. E bine că m-am adaptat biochimic, ştii că zahărul îmi lăsa un gust neplăcut şi am reuşit să nu mă mai las atras de capcanele dulci. Mă descurc binişor din punctul ăsta de vedere, rezist şi la secetă, evit pe cît pot substanţele toxice, ba mai nou am aflat că pot să trăiesc şi fără cap. Desigur, asta numai dacă mănînc bine înainte de decapitare sau nu mă haleşte altul.
Dacă rămîneam om, nu reuşeam să supravieţuiesc. Sunt cea mai rezistentă fiinţă din univers, dacă nu cumva m-o-ntrece puricele. A mai fost cineva, unu' de pe culmile disperării, îl respect foarte mult pentru felul în care m-a tratat: gîndacul e universal, a zis, chiar şi puricii îl cunosc - nu există nici un mijloc de-a-l evita. Alţii m-au comparat cu nişte reptiloide care se mişcă ziua, dorm pe plajă, ies noaptea, la Cannes. Păi, eu sunt o insectă de lux, gîndesc, ca salvele sunt, în toate direcţiile, comme les idées noires le font dans la tète. Am spleen, clipe galbene, bleu d'âme, schemă comportamentală, mă las cu tehnică în puţ, pot să rezist chiar şi-n agregate dacă vreau, melancolic. Fug zig-zagat pe orice teren. Fast running in confined spaces. Escaladez situaţii. Mă insinuez. Pot să mă dau cu capu' de pereţi, mă compresez, sunt suplu, unora le intru. Mă joc în obscuritatea închipuirilor, cum făceai şi tu. Am o incredibilă adaptare la mediu, am devansat pînă şi cursa înarmărilor - m-a şi costat, recunosc! -, pot să rezist chiar şi-ntr-un război, o fi n-o fi, atomic. Dar nu mut. Metamorfoza mea ţi se datorează ţie: Gregor Samsa by Franz Kafka.
Franz, cum să evit durerea? Mă răsuceşte pe toate părţile.
Mama, tata, sora m-au abandonat iar nenorocita aia de femeie de serviciu mă înghiontea cu coada măturii zicînd că am crăpat. Nu le-a păsat de nimic. Nu înţelegeau. Am crezut că trăgînd-o de fustiţă pe sora mea sau urcîndu-mă pe gîtul ei alb în timp ce cînta la vioară va pricepe. Părinţii mei de scurtă durată. Sora mea cu gîtul alb. O poveste cu secrete. Mi se lumina abdomenul sub canapea cînd îmi puneau mîncarea pe covoraş. Pînă-ntr-o zi cînd sora mea a zis: să vă eliberaţi de gîndul că el e Gregor!
Aş fi zis măcar ceva din Shakespeare: căci ochiul durerii sclipind de lacrimi orbitoare / face mai multe obiecte din unul singur... Dar nu mai eram decît o jucărie construită de tine, un avatar între Darwin şi Bolzmann. Între neant şi mătură.
Erai cunoscut ca un om care rîde mult. Rîzînd nefericit de moarte. Cîrîitul ăsta de gînganie nu m-ajută cu nimic cînd mie îmi vine să urlu în toate limbile pămîntului, dar tu m-ai lăsat fără limbă. Alimentele de care am nevoie sunt cuvintele de om. Invoc absenţa lor, degeaba fug, aud, văd cu mii de ochi compuşi, pipăi orice gît alb, degeaba, Franz, degeaba dacă fîşîi mut.
Ungeziefer.
E clar că oamenii nu iubesc gîngăniile. Mişcările astea pe care le fac acum pe hîrtie sau ecran sunt fictive. Mi-aş ridica elegant capul, măcar un cuvînt, te rog. Chiar nu-ţi vine să plîngi?
Gregor
Citiţi mai departe:
http://atelier.liternet.ro/articol/16045/Valeria-Sitaru/Gregor-Samsa-catre-Franz-Kafka.html
http://atelier.liternet.ro/articol/15535/Valeria-Sitaru/Margareta-catre-Mihail-Bulgakov.html
Přečíst text - Česká verze:
Pagina proiectului pe LiterNet:
Pagina proiectului pe iliteratura:
http://www.iliteratura.cz/Clanek/35221/sitaru-valeria
http://www.iliteratura.cz/Clanek/35219/sitaru-valeria-rehor-samsa-pise-franzi-kafkovi
