- 12 September 2019
- Etichete Icr istanbul Caragiale Ziua limbii romane
De "Ziua Limbii Române", Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul a organizat o seară specială de teatru joi, 5 septembrie 2019, de la ora 19.30, un eveniment dedicat membrilor comunității de români și copiilor proveniți din familiile mixte din Istanbul.
Textele lui Caragiale, pătrund astfel, în Conacul Musurus Pașa, singura proprietate de patrimoniu a României în Turcia, actualul sediu ICR Istanbul, din Piața Taksim.
În fața unui public numeros, momentul teatral „Caragiale altfel” a fost interpretat de actorul Niculae Urs, o piesă - monolog dramatic de mare forță, plină de ingeniozitate și de umor. A fost spectacol puţin diferit de tot ceea ce a fost montat până în prezent despre marele autor român, cu întâmplări din viaţa sa, Caragiale tată, ziarist, prieten al lui Eminescu, Creangă sau Delavrancea. „Întâmplări din viaţa lui I.L. Caragiale" a adus în faţa publicului texte mai puţin cunoscute, scenariul fiind adaptat din corespondenţa lui Caragiale şi din întâmplări trăite de marele scriitor român. Au fost povestite în stil dramatic întâmplări vesele sau triste şi episoade din legăturile de prietenie cu Mihai Eminescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Paul Zarifopol, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion Creangă, Garabet Ibraileanu, Tudor Arghezi. Scenariul a fost semnat de Niculae Urs și de Olimpia Urs.
Monologul a fost primit cu multă bucurie, o vizibilă nostalgie, dar și cu dorul de cultura și societatea românească surprinsă cu ingeniozitate și umor de scriitorul român. Piesa i-a cufundat pe participanți, printre care și mulți tineri, în vremurile de altădată, trezind sentimente de apartenență la o cultură specifică perioadei moderne de afirmare națională.
„După ce l-a dramatizat pe Cehov (vezi “Momâia” și “Măscăriciul”), actorul Nicolae Urs a ajuns și la …Caragiale. I-a lecturat piesele de teatru, proza și, mai ales, corespondența berlineză, până când a simțit că el însuși “devine” Caragiale. În recitalul său “Caragiale, altfel”, actorul respiră, alături de Nenea Iancu, o lume întreagă de “amici” celebri: Delavrancea, Creangă, Eminescu, Aurel Vlaicu și Octavian Goga. Cu toții “au prins viață” după trei ani de documentare serioasă”, nota jurnalista Margareta Pușcaș.
Niculae Urs s-a născut în Şinca Veche și a urmat studiile primare şi gimnaziale la Şcoala Generală din satul natal, azi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai”.
După absolvirea Liceului Teoretic din Şercaia, din judeţul Braşov, Niculae Urs a urmat cursurile de actorie ale Facultăţii de Teatru de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1978, la clasa Marin Moraru.
A fost actor la: Teatrul Național din Târgu Mureş, între anii 1978 - 1981; Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, între anii 1981 - 1983; Teatrul Giuleşti (din 1990: Teatrul Odeon), din Bucureşti, între anii 1983 - 2007.
Niculae Urs a fost invitat să joace în București la Teatrul Național, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara,Teatrul Metropolis. Pentru rolul din spectacolul „Momâia” (după piesa „Asupra efectelor dăunătoare ale tutunului”, de Anton Pavlovici Cehov), Niculae Urs a primit Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Teatru de Studio de la Piteşti.
Actorul deține o importantă experiență și în domeniul filmului, în producții diverse: "Crimă și pedeapsă" - Porfiri (2017); "Doar cu buletinul la Paris" (2015); "Live" (2015) - Dumitraş; "Efectul Genovese" (2012) - Silviu; "Caravana cinematografică" (2009) - Dnul Benea; "Ploaie în deșert" (2009); "Nunta mută" - Mutul satului (2008); "Restul e tăcere" (2008) - pacient 3; "Greuceanu" (2005) - Povestitor; "Harap Alb" (2005) - voce Roșu Împărat; "Aleodor Împărat" / Aleodor împărat (2004) - Roșu Împărat; "Făt Frumos din lacrimă" / (2004) - Povestitorul; "Dulcea saună a morții" (2003) - Boila; "În familie" (2002); Ileana Cosânzeană, Zâna apelor / Ileana Cosânzeana (2001) - Povestitor; "Prâslea cel voinic și merele de aur" / Prâslea cel voinic (2001) - Povestitorul; "Sarea în bucate" (2001) - Împăratul înțelept; "Asfalt Tango" (1995); "Craii de Curtea Veche" (1995); "Bloodlust: Subspecies III" (1994) - Poliţist; "Bloodstone: Subspecies II" (1993) - Poliţist; "Dragoste și apă caldă" (1992); "Mircea" (1989) - Un boier; "Secretul armei secrete" (1988); "Ochi de urs" (1983); "Capcana mercenarilor" (1981); "Orgolii" (1981); "Ștefan Luchian" (1981) Alecu Literatu; "La răscrucea marilor furtuni" (1980) - Nicolae Golescu; "Cuibul salamandrelor" (1978); "Punguța cu doi bani" (1969) - Povestitorul; "Astă seară se improvizează" (1991).
Niculae Urs a fost văzut și peste hotare, în turnee organizate în Germania, Italia, Franța, Anglia, Grecia, Polonia, Spania, Irlanda, Israel, Canada, India, Coreea, China, Australia, Singapore, Japonia.
Actorul a câștigat respectul și aplauzele publicului şi pentru roluri provocatoare, care au pus la încercare reprezentați ai diferitelor generații de interpreți, în piese ca „O noapte furtunoasă”, „Take, Ianke şi Cadâr” sau „Măscăriciul.”
Seara specială dedicată teatrului este, de fapt, un eveniment care face parte din strategia ICR de promovare a culturii române prin sărbătorirea simultană a Zilei Limbii Române în rețeaua institutelor culturale din străinătate şi se adresează, în principal, publicului românesc din Turcia.