Salonul Cultural din Jula marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu prin expoziția „George Enescu în Franța”
Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și-a asumat un rol activ în păstrarea și promovarea identității naționale prin Salonul Cultural, un eveniment organizat în fiecare primăvară și toamnă la sediul său din Jula. Ediția de toamnă a Salonului Cultural își propune să marcheze două momente cruciale din istoria românească: comemorarea marelui compozitor George Enescu, la 70 de ani de la moartea sa, respectiv centenarul Patriarhiei Române și legăturile primului patriarh Miron Cristea cu Ungaria.
Pentru a onora acest moment, ICR Budapesta va prezenta la Jula expoziția „George Enescu în Franța”. Această expoziție, care și-a dovedit deja succesul la vernisajul din Budapesta din 13 mai 2025, nu este doar un omagiu, ci o lecție de istorie. Ea documentează perioada petrecută de artist în Franța, surprinzând momente cheie ale creației sale și episoade care i-au marcat destinul, oferind publicului o perspectivă intimă asupra geniului său.
Evenimentul
se va desfășura miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 16:00, la
sediul Uniunii din Strada Dózsa nr. 8, un punct cultural aflat în
inima orașului Gyula. Prin acest eveniment, Institutul Cultural
Român de la Budapesta contribuie la legătura comunității de
români și susține proiectul demarat de UCRU prin expoziția
„George Enescu în Franța”, oferită reprezentanței de Muzeul
„George Enescu” din București.
Expoziția
„George Enescu în
Franța”, formată din 22 de
panouri,documentează viața și perioada
de creație a lui George Enescu, unde a susținut recitaluri și
concerte alături de renumiți interpreți francezi, precum Alfred
Cortot, Alfredo Casella, Eugène Wagner, Lucien Wurmser, Henri Lauth,
François Cholé, Marcel Ciampi (pianiști), Jacques Thibaud
(violonist), Joseph Salmon, Louis Fournier (violonceliști), sau
prestigioși dirijori – Edouard Colonne, Pierre Monteux, H. M.
Rabaud, Gabriel Pierné, Philippe Gaubert, Fernand Oubradous –,
abordând un repertoriu variat. Nouveau
Théâtre, Théâtre des Arts, Salle Gaveau, Salle Pleyel, Salle
Erard, Théâtre du Châtelet, Opéra Garnier, precum și Salle de
l'École Normale de Musique de Paris sunt câteva din sălile de
concert ale capitalei franceze unde s-au auzit în primă audiție
absolută 18 din cele 33 de opus-uri enesciene, precum și
alte câteva lucrări inedite.