- 2 July 2019 - 15 July 2019
- Etichete Icr Salonul 5 Modernism Cristi gaspar
„Salonul 5”, expoziția pictorului Cristi Gașpar s-a deschis marți, 2 iulie 2019, la sediul Institutului Cultural Român din București. Prezentarea evenimentului a fost realizată, din partea ICR, de Horia Barna, director artistic al EUROPALIA România, de curatorul proiectului, Mirela Trăistaru, artist plastic, precum și de autorul lucrărilor expuse, Cristi Gașpar.
„În fața unei evidențe, cuvintele
trebuie să tacă”, a spus Mirela Trăistaru despre colegul ei de breaslă,
parafrazându-l pe Lucian Blaga. Cristi Gașpar a fost prezentat drept un „participant activ al Coloniei de la Tescani”, un
artist ale cărui picturi au fost expuse, alături de Christian Paraschiv, la
Muzeul Țăranului Român (2012). Artistul a expus și Orașul Aniei la Galeria Căminul
Artei, în 2014. A mai fost implicat, împreună cu alți 144 de artiști din 22
de țări, în proiectul inițiat de Mirela Trăistaru, Add to Address
Book, sau în expoziția de grup intitulată Detaliile încep pășind.
Ideea proiectului din Sala Mare a ICR, „Salonul 5” a pornit, așa cum a spus Cristi Gașpar, de la o discuție telefonică despre „senzația de apăsare”, despre „neputința de a face față problemelor de zi cu zi”, moment în care „ar trebui să coborâm, pentru a ne reface, într-un colț al sufletului, colț pe care îl avem fiecare dintre noi”. În cazul lui Cristi Gașpar, acesta se numește „Salonul 5” și este reprezentat de soția, de fiica și de fiul său, prezenți, de asemenea, la eveniment.
Expoziția „Salonul 5” poate fi vizitată, în orele de program ale ICR, până pe 15.07.2019.
Cristi Gașpar (n. 1975) este licențiat al Universității Naționale de Arte București, secția Pictură, în 2002, la clasa profesorului Teodor Moraru.