- 2 December 2019
- Etichete Icr Icr new york Galeria Anca Poterasu NADA Miami
Galeria de artă contemporană „Anca Poterașu” va fi prezentă la unul dintre cele mai importante târguri de artă modernă și contemporană din Statele Unite ale Americii, NADA Miami, cu un proiect al artistului român Dragoș Bădiță. Târgul NADA Miami se va desfășura în perioada 5-9 decembrie 2019, la Miami (Florida, SUA), şi face parte din „Miami Art Week”, alături de renumitul Art Basel Miami şi alte 18 târguri de artă contemporană, care atrag anual un public numeros.
Proiectul expozițional intitulat „Dialog artistic” constă în cartografierea stadiului prezent al picturii și sculpturii din Europa de Est, demersul artistic căutând să contextualizeze mai bine poziția unor medii clasice de expresie pe scena de artă contemporană, prin prisma apariției altor medii (performance, video, fotografie și instalaţii de obiecte).
Expunând lucrările a doi tineri artiști est-europeni, Dragoș Bădiță (România) și Stoyan Dechev (Bulgaria), curatoarea expoziției, Anca Poteraşu, „se joacă” cu materialitatea mediilor, întrucât lucrările evită așteptările clasice a ceea ce ar trebui să reprezinte pictura și sculptura. Proiectul se înscrie în strategia ICR New York de susţinere a participării în cadrul unor renumite târguri de artă contemporană a artiștilor români şi a galeriilor româneşti.
Dragoș Badiță (n. 1987) este un pictor clujean, parte dintr-un nou val, o generație tânără de artiști, care reintegrează perspectivele clasice și tehnicile de pictură în decoruri contemporane. După ce a fost selectat și a expus la National Portrait Galleries din Londra și Edinburgh pentru British Portrait Awards în 2015, lucrările sale fac parte acum din unele dintre cele mai apreciate colecții private din Europa, cum ar fi Colecția Sanders din Germania.
Galeria Anca Poterașu este o galerie de artă contemporană fondată în 2011, care a devenit, între timp, unul dintre cele mai cunoscute spații de artă din oraș. Cu o platformă solidă la București, Galeria Anca Poterasu își propune să dezvolte în permanență vizibilitatea internațională a artiștilor săi, prin cooperarea cu galeriile și instituțiile din afara României, precum și prin continuarea participării sale neîntrerupte la târgurile internaționale de artă selectate. Aflându-se la a doua participare în cadrul renumitului târg NADA, Galeria Anca Poterașu încearcă să-și consolideze poziția pe piața internațională și o vizibilitate constantă în mediul artistic american.
Târgul de artă contemporană NADA MIAMI este un eveniment anual de artă ce aduce în atenția instituțiilor culturale și a colecționarilor din întreaga lume arta emergentă internațională. Selecția de galerii tinere și profesionale atrage an de an mii de vizitatori, prezentând artiști tineri, proiecte expoziționale impresionante, căutând să anticipeze numele mari de pe scena artei contemporane.
Miami Art Week 2019 reprezintă cea mai importantă manifestare de artă contemporană din America de Nord. Miami și Miami Beach vor fi epicentrul lumii de artă cu aproximativ 1.200 de galerii de artă din întreaga lume care prezintă mii de artiști. De obicei, în jur de 18 târguri de artă sunt deschise și peste 70.000 de oameni vizitează zona pentru această săptămână incredibilă, provenind din toate părțile lumii. Art Basel Miami si NADA sunt cele mai importante târguri de artă.
Mai multe detalii despre eveniment găsiţi pe website-ul ICRNY, cât şi pe pagina oficială a Galeriei Anca Poteraşu.