- 22 September 2025
- Etichete ICR Programul Cantemir Radu Jude Sleep
The Film Gallery Paris găzduiește, între 22 septembrie și 4 octombrie 2025, prima instalație video a regizorului român Radu Jude, intitulată Sleep #2. Proiectul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul Cantemir, program de finanțare care susține proiectele culturale românești dedicate mediului internațional.
Expoziția marchează debutul lui Radu Jude în spațiul artelor vizuale și se desfășoară în paralel cu retrospectiva integrală a filmelor sale organizată de mk2 Bibliothèque × Centre Pompidou (23 septembrie – 11 octombrie). Sleep #2 transpune în spațiul galeriei filmul desktop realizat în 2024, construit în jurul unei transmisii live prin EarthCam a mormântului lui Andy Warhol din Pittsburgh, pe care artistul a reîncadrat-o de pe computerul său din București. Ceea ce a pornit ca o glumă conceptuală la adresa filmului-fluviu Sleep (1964) semnat de Warhol se transformă într-o reflecție vizuală complexă despre privire, durată, autor și mortalitate.
Lucrarea este prezentată pe patru ecrane, corespunzătoare structurii sezoniere a filmului, și invită publicul să exploreze variațiile de lumină, repetițiile și accidentele care animă imaginea. Prin intermediul unei camere web instalate în galerie, vizitatorii devin parte din mecanismul de observație al instalației, fiind integrați în logica supravegherii care a stat la baza concepției lucrării.
Expoziția este însoțită de o serie de discuții și evenimente speciale. Pe 22 septembrie, de la ora 18:00, Radu Jude va dialoga cu criticul de film Victor Morozov și programatoarea de film și arhivista Anastasia Melia Eleftheriou, întâlnire urmată la ora 19:00 de vernisaj. Pe 30 septembrie, la ora 18:00, teoreticianul Dork Zabunyan și istoricul și criticul de film Élodie Tamayo vor discuta despre cinemaul expus în spațiul galeriei și despre filmele de arhivă ale lui Jude, într-o conversație moderată de Victor Morozov. În aceeași seară, de la ora 20:30, la Cinema L’Archipel, publicul este invitat la un omagiu adus centenarului lui Isidore Isou, cu o proiecție specială în format 35 mm a filmului Traité de bave et d’éternité (1951), urmată de o dezbatere despre poziția actuală a lui Jude în contextul cinemaului experimental și politic contemporan.
Pe 9 octombrie, The Film Gallery va inaugura o a doua expoziție semnată de Radu Jude, The Exit of the Trains, realizată împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă și în colaborare cu Centre Pompidou.
Născut în 1977 la București, Radu Jude este unul dintre cei mai importanți cineaști europeni ai momentului, autor al unei opere cinematografice ample și transgresive. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Cea mai fericită fată din lume (2009), Aferim! (2015, Ursul de Argint la Berlinale), Țara moartă (2017), Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018, Globul de Cristal la Karlovy Vary), Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021, Ursul de Aur la Berlinale), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023, Premiul Special al Juriului la Locarno) și Eight Postcards from Utopia (2024, împreună cu Christian Ferencz-Flatz). Opera sa a fost prezentată în cadrul mai multor retrospective internaționale, cea mai recentă fiind organizată la FIDMarseille în iulie 2025.
Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Institutul Cultural Român finanțează anul acesta 20 de proiecte internaționale în cadrul Programului CANTEMIR 2025, cu tema „Cultura contează!”, pe patru continente, în 22 de țări. Bugetul total alocat este de 2.000.000 de lei. Programul CANTEMIR, prin mecanismul de cofinanțare, sprijină promovarea culturii române în mediul internațional și facilitează parteneriate între operatorii culturali români și instituții de prestigiu din străinătate.