- 24 September 2025
- Etichete ICR Programul Cantemir WASP Studios SCIANEMA
WASP Studios (București, România) în parteneriat cu SCIAENA (Faro, Portugalia) prezintă, în perioada 25–28 septembrie 2025, o serie de lucrări video și instalații artistice în cadrul festivalului SCIANEMA – Mostra de Cinema Ambiental, dedicat relației dintre artă, știință și mediu. Evenimentele se vor desfășura la Teatro Lethes și Auditório Pedro Ruivo (Conserv. Reg. do Algarve) și fac parte din proiectul „Humans' shared space: the waters”, care urmărește creșterea vizibilității internaționale a artei contemporane din România și Republica Moldova și încurajează colaborarea dintre artiști și cercetători. Proiectul, cofinanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir, include rezidențe, instalații, proiecții și artist talks în Portugalia.
În programul festivalului vor fi prezentate lucrări ale unor artiști din România și Republica Moldova, incluzând:
- Carmen Tofeni – „Agridoce / Salty and Sweet”, film care explorează fragilitatea comunităților de pescari și supraviețuirea căluților de mare în fața poluării;
- Andreea Medar & Mălina Ionescu – „Land Under Wave II”, instalație bazată pe cercetări paleontologice și geologice în Oltenia;
- Floriama Cândea – „Herbarium”, colecție artistică de plante decelularizate, expuse ca punte între artă și știință;
- Tatiana Fiodorova Lefter – „Sat-Сад”, expoziție-dialog între două generații de artiști din Moldova;
- Vasile Rață – „Neutral Space”, reflecție vizuală asupra frontierei fluviului Prut;
- Andreea Căpitănescu – „Ergonomica 2.0”, video-performance despre spațiul public ca arenă a memoriei și a corpurilor.
Înaintea festivalului, între 28 iulie – 7 august 2025, proiectul a inclus o rezidență artistică la Lisabona și Faro, cu participarea artistelor Andreea Căpitănescu și Carmen Tofeni, alături de managerul de proiect Marius Gheorghe. Rezidența a reprezentat o etapă de cercetare transdisciplinară, de explorare a relației dintre comunități, peisaje naturale și ocean.
Carmen Tofeni: „Linia de coastă din Algarve este o margine în continuă negociere – trasată și retrasată zilnic de maree, de lumină, de mișcarea oamenilor și a resurselor. Fluxul și refluxul nu sunt doar fenomene naturale, ci ritmuri de viață.”
Andreea Căpitănescu: „Această rezidență a fost un prilej de a continua cercetarea asupra locuirii și a conceptului de multispecii. Oceanul oferă continuu, fără să ceară nimic în schimb, iar responsabilitatea noastră este să învățăm din această generozitate.”
Despre organizatori
WASP Studios este un hub cultural independent din București, dedicat producției artistice contemporane și colaborărilor transdisciplinare.
SCIAENA este un ONG portughez dedicat protecției mediului și biodiversității, care folosește cultura și arta pentru a promova sustenabilitatea.
Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Institutul Cultural Român finanțează anul acesta 20 de proiecte internaționale în cadrul Programului CANTEMIR 2025, cu tema „Cultura contează!”, pe patru continente, în 22 de țări. Bugetul total alocat este de 2.000.000 de lei. Programul CANTEMIR, prin mecanismul de cofinanțare, sprijină promovarea culturii române în mediul internațional și facilitează parteneriate între operatorii culturali români și instituții de prestigiu din străinătate.