Programul Cantemir

Proiectele se pot încadra în trei secţiuni diferite, fiecare dintre acestea având obiective şi priorităţi de finanţare specifice:
SECŢIUNEA I – FESTIVAL/Culture by Request
SECŢIUNEA II – PROMOVARE/Culture to Go
SECŢIUNEA III – COOPERARE/Culture to Share

Programul CANTEMIR – sesiunea de finanţare 2012

Prin finanţarea oferită proiectelor, Institutul Cultural Român vizează creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele culturale internaţionale prin promovarea creaţiilor româneşti de valoare, încurajând totodată cooperarea dintre artiştii români şi străini, dialogul intercultural, precum şi parteneriatul instituţional dintre organizaţii culturale româneşti şi organizaţii culturale de prestigiu din străinătate.
Programul Cantemir se adresează persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice de drept public sau privat din România.

Proiectele finanţate se pot desfăşura pe o perioadă de maximum 14 luni, între 6 august 2012 – 15 septembrie 2013.
Bugetul alocat finanţării proiectelor în 2012 este de 1.352.930,24 lei, iar valoarea maximă a finanţării care se poate acorda unui proiect este de 132.000 lei, dar nu mai mult de 80% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Termenul limită pentru primirea dosarelor este 7 mai 2012, ora 16:00. Dosarul de aplicaţie poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, între orele 10:00 – 16:00, sau poate fi transmis prin poştă/curier la adresa menţionată, cu confirmare de primire.

Detalii suplimentare se găsesc pe pagina de internet a programului - www.programulcantemir.ro – sau pot fi solicitate la adresa cantemir@icr.ro.