Pianista Ilinca Dumitrescu și fagotistul Vasile Macovei au concertat la Beijing

           Cu ocazia zilei naționale a României, ICR Beijing, împreună cu Conservatorul Central de Muzică din Beijing și Facultatea de Pedagogie Muzicală a Universității Lianhe, a organizat două recitaluri extraordinare suținute de pianista Ilinca Dumitrescu și invitatul ei special, fagotistul Vasile Macovei. Repertoriul interpretat a cuprins, în prima parte a programului, lucrări din muica clasică universală (Robert Schumann, Domenico Scarlatti, Frederic Chopin, Camille Saint-Saens), iar în cea de a doua parte au fost interpretate lucrări aparținând compozitorilor români din secolul al 19-lea și al 20-lea (Ciprian Porumbescu, George Enescu, Ion Dumitrescu, Doru Popovici, Paul Constantinescu).

Primul concert a avut loc, vineri, 2 decembrie, orele 15:30, în sala Auditorium a Conservatorul Central de Muzic din Beijing. La acest concert au fost invitați să participe reprezentanți mediului artistic, ai instituțiilor centrale, profesori și studenți ai Conservatorului, public larg. De asemenea, au participat reprezentanți ai mai multor universități de profil din China (Conservatorul de Muzică din Shanghai, Conservatorul de Muzică din Wuhan, Conservatorul de Muzică din provincia Sichuan, Colegiul de arte din Dalian, Universitatea Pedagogică din Beijing, Conservatorul de Muzică al provinciei Zhejiang, etc.), aceștia se aflau în Beijing cu ocazia participării la Conferința „Împărtășind muzica noastră lumii" organizată de Conservatorul Central de Muzică din Beijing, care s-a desfășurat în perioada 2-4 decembrie. Acest concert face parte dintr-o lungă serie de evenimente organizate de ICR Beijing împreună cu Conservatorul Central în decursul acestui an, colaborarea dintre cele două instituții fiind foarte bună.

  Cel de al doilea concert a avut loc, luni, 5 decembrie, orele 16:30, în Sala de Festivități a Facultății de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Lianhe. La acest concert au participat în special elevii și studenții facultății care a găzduit evenimentul, publicul fiind foarte interesat de repertoriul propus de artiștii români, în special de cea de a doua parte, care a cuprins numai muzică românească. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai Organizației Tinerilor Ambasadori Culturali, elevi cu rezultate foarte bune la învățătură care învață muzică, aceștia fiind interesați să cunoască muzica românească clasică și contemporană, lucrările prezentate stârnindu-le interesul pentru aprofundarea studiilor în domeniu.

            După ambele concerte muzicienii români au avut ocazia să discute cu studenții și profesorii celor două instituții de profil, dialogul fiind unul fructuos de ambele părți. Astfel partea română a avut ocazia să afle date actualizate despre muzica chinezească contemporană, iar partea chineză a avut ocazia să înțeleagă mai bine muzica românească clasică și contemporană, fiind foarte încântați pentru că au avut o astfel de oportunitate, având în vedere că intră în contact cu acest gen de muzică doar ocazional.