- 9 December 2019
- Etichete Icr Icr viena Daniel Spoerri Documentar Viena Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un cadou
Filmul „Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un cadou“, care prezintă povestea artistului de origine română Daniel Spoerri, forțat să părăsească România după pogromul de la Iași din 1941 în care i-a fost ucis tatăl, a avut premiera austriacă vineri, 6 decembrie, la care au participat peste 700 de spectatori, la cinematograful Stadkino im Künstlerhaus din Viena. La eveniment au fost prezenți regizoarea Anja Salomonowitz, artistul Daniel Spoerri, Walter Haffner, ambasador al Elveției în Austria, și Norman Shetler, director general al companiei de distribuție cinematografică Stadtkino Filmverleih. Proiecția a avut loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.
Documentarul urmărește cum artistul de origine română Daniel Spoerri dă o nouă viață obiectelor, în paralel cu nararea, inclusiv de către copilul de 10 ani al regizoarei, a celor mai importante evenimente din viața sa, printre care și părăsirea României după uciderea tatălui în pogromul de la Iași. Astfel, cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară în studioul artistului.
Pornind de la ideea ciclului etern al vieții, astăzi, Daniel Spoerri lucrează cu obiecte pe care le găsește la târgul de vechituri: căni, capete de păpuși din porțelan, unelte sau linguri, cu care își compune tablourile. Prin intermediul filmului, regizoarea Anja Salomonowitz oferă la rândul ei un cadou artistului ce a dat o noua viață unei inimi de porțelan primită de la tatăl recent trecut în neființă: „《Tu, inima tatălui tău. Uite, am făcut un tablou cu tine astăzi. Este al tău》. Am fost pur și simplu copleșită de simțul lui despre ceea ce contează cu adevărat în viață. Și atunci m-am gândit: acum îi voi da ceva înapoi, în cuvintele mele, și anume ca un film. Acest film”.
În deschidere, după cuvântul introductiv al domnului Norman Shetler, directorul general al companiei de distribuție cinematografică Stadtkino Filmverleih, ambasadorul Elveției în Austria, domnul Walter Haffner, a relatat publicului prezent despre amiciția sa cu artistul de origine română, care s-a mutat în urmă cu 13 ani din Elveția în Austria, la Viena. Daniel Spoerri, considerat în lumea artistică un geniu internațional, la aproape 90 de ani, a primit cei peste 700 de spectatori cu căldură, oferindu-le un veritabil cadou prin prezența sa.
Pentru promovarea acestui film documentar cu și despre artistul internațional de origine română Daniel Spoerri, a mai fost organizat un eveniment special de prezentare pe 8 decembrie, la cinematograful Stadtkino im Künstlerhaus, urmat de o discuție cu Alexander Horwath (istoric de film) și Anja Salomonowitz, pe 9 decembrie, la cinematograful Rechbauerkino din Graz, Gerald Lamprecht (Centrul de Studii Evreiești al Universității din Graz) în dialog cu regizorul Anja Salomonowitz. Vor mai urma pe 11 decembrie, de la ora 19.30, la cinematograful Stadtkino im Künstlerhaus, Julia Kaldori (redactor-șef WINA – revista evreiască) în dialog cu Daniel Spoerri și pe 12 decembrie, de la ora 18:30, la cinematograful Kino im Kesselhaus din Krems, Christoph Keller (Landesgalerie Niederösterreich) în dialog cu Anja Salomonowitz.
De asemenea, începând cu 6 decembrie 2019, filmul poate fi vizionat de publicul larg în cinematografele austriece.
Daniel Spoerri (născut în Galați, 27 martie 1930), scriitor, balerin, regizor de teatru și film experimental, dar mai ales artist vizual consacrat la nivel mondial, are lucrări la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York sau Muzeul Tate din Londra. Când a împlinit 60 de ani, Centre Pompidou din Paris i-a prezentat, timp de două luni, lucrările. În România a fost prezent cu lucrări originale în patru expoziții de grup, la Muzeul Național de Artă Contemporană București, între 2007 – 2012. O singură expoziție i-a fost dedicată în exclusivitate în România, la Sfântu Gheorghe, în 2018.
Este inventatorul curentului Eat Art ce include Snare-picture (tablou capcană). „Obiecte care se regăsesc ordonate aleatoriu sau dezordonate sunt fixate acolo unde se află (masă, cutie, sertar etc.) în constelația în care sunt găsite. Prin declararea rezultatului drept tableau, orizontalul devine vertical. De exemplu: resturile unei mese sunt fixate pe aceasta iar masa este agățată pe un perete.” - Daniel Spoerri
Împreună cu Jean Tinguely și Yves Klein, a pus bazele curentului artistic Nouveau Réalisme, prin care obiectele din realitatea de zi cu zi sunt transpuse artistic.