Peste 120 de realizatori prezenți și 375 de filme la ediția aniversară Animest.20

Călătoria continuă la ediția aniversară a Festivalului Internațional de Animație Animest (3 - 12 octombrie) cu o incursiune prin 349 de scurtmetraje și 26 de lungmetraje din întreaga lume, grupate în 94 de proiecții. Timp de 10 zile, cu sprijinul ICR, Bucureștiul devine cel mai mare hub de animație din Europa, iar spectatorii de toate vârstele vor fi purtați pe marile ecrane prin povești foarte diverse, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. 

Marele voiaj prin animație începe anul acesta cu premiera Little Amélie or the Character of Rain (Amélie et la métaphysique des tubes, r. Maïlys Vallade și Liane-Cho Han), filmul favorit al publicului la ediția de anul acesta a Festivalului Annecy, o adaptare a memoriilor celebrei scriitoare francofone Amélie Nothomb, care impresionează prin felul accesibil și emoționant în care reușește să abordeze teme complexe precum viața, moartea și apartenența.

Într-o notă similară de sensibilitate, eleganță și explorare a vieții este și lungmetrajul A Magnificent Life (Marcel et Monsieur Pagnol) regizat de Sylvain Chomet, a cărui premieră a avut loc la Cannes și care a făcut parte din selecția oficială de la Annecy. Filmul este un portret animat al scriitorului și cineastului francez Marcel Pagnol, care combină stilul de desen distinctiv al lui Chomet (The Triplets of Belleville, The Illusionist) cu o paletă de culori sumbră și o mare atenție la detaliile de epocă, reușind să creeze „o hagiografie în nuanțe roz”(Screen Daily).

Tot de pe croazetă, unde a luat premiul Federației Internaționale de Critici de Film (FIPRESCI) în cadrul Semaine de la Critique, vine și cel mai nou film al regizoarei Momoko Seto, Dandelion's Odyssey (Planètes) – o perspectivă inedită asupra apocalipsei, văzută prin ochii a patru semințe de păpădie care, după ce Pământul este distrus de un cataclism nuclear, sunt proiectate în spațiu și aterizează pe o nouă planetă. Producția, lipsită de dialog, combină animația 3D cu time-lapse-uri din natură pentru a crea un univers vizual captivant, coloana sonoră devenind un element-cheie în narațiune.

Câștigător al Ursului de Cristal pentru Cel Mai Bun Film în secțiunea Generation Kplus de la Berlinale, cel mai nou lungmetraj al cunoscutului regizor Michel Gondry, Maya, Give Me a Title, este un alt film care se va vedea în premieră în România la Animest.20. O adolescentă suferă de o boală rară care o forțează să rămână imobilizată la pat, iar pentru a-i oferi o evadare din realitate, tatăl ei, artist, decide să-i aducă lumea exterioară în camera de spital, folosindu-și propriile creații. Filmul este „o fabulă vizuală care transformă suferința în poezie, o experiență sinceră și profund mișcătoare"(The Hollywood Reporter), narată în stilul comic și inconfundabil al lui Gondry.

Tot de la Berlin, unde a avut premiera internațională în cadrul secțiunii Panorama, ajunge pe marile ecrane din București animația australiană Lesbian Space Princess, regizată de Emma Hough Hobbs și Leela Varghese. Filmul o urmărește pe Saira, o prințesă spațială introvertită, care trăiește pe planeta Clitopolis, condusă de mamele sale lesbiene. Atunci când fosta ei iubită este răpită, Saira se lansează într-o misiune intergalactică plină de aventură. Călătoria se transformă într-o odisee de autodescoperire, în care Saira se luptă cu îndoielile și nesiguranța de sine. Comedia muzicală cucerește prin abordarea satirică, estetica plină de culori vibrante și vocea autentică prin care explorează dragostea queer, relațiile și masculinitatea toxică.

O surpriză de neratat și un cadou pentru toți fanii Animest este proiecția specială a filmului Wood & Stock: Sexo, Orégano e Rock'n'Roll (r. Otto Guerra), lungmetraj animat proiectat la Animest în 2006 și prima proiecție sold-out din istoria festivalului. Nostalgicii pot călători în timp să (re)vadă provocările prin care Wood și Stock, doi hippiesajunși la bătrânețe, se confruntă. Inspirat de benzile desenate ale artistului brazilian Angeli, filmul este o satiră socială care explorează teme precum trecerea timpului, criza de identitate, nostalgia și dorința de a regăsi pasiunea pentru viață.

Alte lungmetraje de neratat din programul Animest.20 sunt Living Large, regizat de Kristina Dufková – câștigătorul Premiul Juriului în secțiunea Contrechamp de la Annecy, un film bazat pe romanul „La vie, en gros” de Mikaël Ollivier; Seoul Station – un comentariu social despre problemele sărăciei și inegalității din Coreea de Sud, primul film din trilogia apocaliptică a regizorului Yeon Sang-ho (urmat de Train to Busan și Peninsula) și Spermageddon– o comedie muzicală animată pentru adulți, în stilul producțiilor Sausage Party și South Park, regizată de Rasmus A. Sivertsen, co-fondator și director artistic al Qvisten Animation Studio din Norvegia, invitat special la Animest.20.

Meet the Authors – întâlniri cu invitații speciali la Animest.20

În cadrul festivalului, publicul va avea multiple ocazii să se întâlnească și să discute cu creatori de animație din întreaga lume, la proiecțiile filmelor, masterclass-uri, showcase-uri sau discuțiile organizate la Centrul Cultural Animest (care va funcționa în cadrul Casei de Cultură Petőfi Sándor – str. Ion Zalomit, nr. 6) sub umbrela „Meet the Authors”.

Printre creatorii de animație cu care publicul are șansa unei întâlniri se numără regizorul francez Bastien Dubois, autor al mai multor scurtmetraje prezente în secțiunea tematică Travel. Dubois este un călător pasionat, iar primul său film independent, Madagascar, a Journey Diary, este un jurnal de călătorie animat inspirat de experiența de a ajunge din nordul Franței până la Istanbul făcând autostopul. Filmul a avut un succes considerabil, fiind proiectat în peste 200 de festivaluri internaționale, și în cele din urmă, fiind nominalizat la Oscar în 2011. Despre această experiență, dar și multe altele, Dubois va povesti la Animest în cadrul unui masterclass.

Reprezentând Festivalul invitat de anul acesta, StopTrick, vine la București Michał Bobrowski, autor al cărții „Akira Kurosawa. Artistul ținutului de graniță” și co-editor al monografiilor „Obsesie. Perversiune. Rebeliune. Visele tulburate ale animației central-europene” și „Propagandă, Ideologie, Animație. Vise tulburate ale istoriei”. Este director de program și co-fondator al StopTrik International Film Festival (Maribor, Slovenia), un festival dedicat animației stop-motion, despre care publicul va putea afla mai multe direct de la Michał în cadrul unei prezentări organizate la Institutul Cervantes – Researching, Curating, Programming: StopTrik Festival Perspective.

Personalități importante în industria internațională de animație sunt și membrii juriului de anul acesta. Printre ei se numără regizoarea spaniolă Isabel Herguera, al cărei lungmetraj Sultana’s Dream a primit anul trecut o Mențiune Specială în competiția Animest. Isabel este în prezent directoarea Animac, Festivalul Internațional de Animație din Catalonia, și coordonează Laboratorul de Imagini în Mișcare (LIM) din cadrul Centrului de Artă Contemporană Arteleku din San Sebastián. Filmele sale au câștigat peste 50 de premii internaționale, inclusiv o nominalizare la Premiile Goya în 2006, și au fost proiectate în întreaga lume.

Alături de Isabel Herguera, va juriza competiția de lungmetraj și pe cea românească Piet Kroon, scenarist și regizor de animație de renume internațional. Kroon și-a folosit imaginația vizuală unică la zeci de lungmetraje de animație, de la fantasticul Uriaş de fier (1997) al lui Brad Bird, la Shrek 2 (2004) și până la superbul și idiosincraticul Pinocchio(2022) al lui Guillermo del Toro, câștigător al premiului Oscar.

Printre jurații de anul acesta se regăsește și Dahee Jeong, un nume sonor în cinematografia coreeană, o regizoare multipremiată pentru animațiile sale în festivaluri precum Annecy (Man on the Chair, 2014) sau Festivalul Internațional de Animație de la Hiroshima (The Empty, 2016). Alături de ea, vine la București să jurizeze secțiunile de scurtmetraj și film studențesc Olga Bobrowska, profesor la Institutul de Artă și Design (ISzD) al Universității UKEN din Cracovia, co-fondatoare și directoare a Festivalului Internațional de Film StopTrik (Maribor, Slovenia), activistă și curatoare în domeniul culturii cinematografice.

Adult Swin revine la Animest – proiecție exclusivă din seriale nelansate

Ediția cu numărul 20 a festivalului aduce o surpriză de proporții adulților iubitori de animație din România și prilejuiește publicului bucureștean o nouă întâlnire exclusivă cu producții încă nelansate ale Adult Swim, un lider în animația destinată adulților, responsabil de succese internaționale precum Rick and Morty, Gen­ndy Tartakovsky’s Pri­mal (care a câștigat multiple premii Emmy), Roy­al Crack­ersși multe altele.

Printre noutățile propuse anul acesta de Adult Swim sunt incluse câteva episoade, încă nelansate, din serialele de animație Smiling Friends și Haha, You Clowns, precum și un teaser-surpriză al noului sezon al unui serial de animație foarte popular. Showcase-ul va fi prezentat publicului de Mark Taynton, Head of Adult Swim pe zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), prezent pentru a doua oară în România la invitația Animest.

O altă surpriză este proiecția specială Women Wearing Shoulder Pads, varianta de lungmetraj a primei serii originale Adult Swim în limba spaniolă, descrisă de Los Angeles Times ca fiind „cel mai neașteptat și totuși perfect show”. Creat de Gonzalo Cordova și produs în parteneriat cu studioul Cinema Fantasma din Ciudad de México, filmul stop-motion o urmărește pe Marioneta, o spaniolă bogată și mândră care trăiește în Quito, Ecuador, în anii ‘80. Acolo întâlnește un grup divers de femei excentrice și ambițioase care navighează prin straturile complicate ale iubirii, familiei și porcușorilor de Guineea.

Programul complet și biletele la cea de-a 20-a ediție Animest sunt disponibile la următorul link: https://eventbook.ro/festival/animest

***

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București. Împreună” 2025.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Prezentat de: ING Bank

Parteneri: Groupama, Aqua Carpatica, Sâmburești, Mini, Freshful, TVPaint, MyAirBridge, Brickdepot, Kafune, Oglivy

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Institutul Francez și Ambasada Franței, Instituto Cervantes, Centrul Cultural „Petőfi Sándor”, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București, Forumul Cultural Austriac, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Animation Festival Network

Partener media principal: PRO TV, VOYO

Plăcut de: Radio Guerrilla

Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Observator Cultural, Revista BIZ, Haute Culture, IQAds, Revista FILM, Mindcraft Stories, LiterNet, Movie News, CineFAN, Cinefilia, HAPP.ro, MunteanuRecomandă, AndreeaVerde.ro, SuntPărinte.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST