29 martie 2009 Articol despre discuţia Paul Celan sau cicatricea timpului, organizată de ICR Stockholm pe 24 martie 2009:
(...) ceea ce m-a fascinat [la Celan] mai presus de toate nu a fost conţinutul deseori ambiguu, ci limbajul şi modul în care prelucra limbajul. Pentru mine aceasta a fost adevărata poartă de acces la fascinanta germană a poeţilor, la sonoritatea, potenţialul şi adâncimea cuvintelor şi a diverşilor compuşi. Celan se pricepea la asta. (...)
La începutul anilor '80 Paul Celan era foarte cunoscut în Suedia. Un lucru pe care academicianul Anders Olsson l-a amintit în cadrul discuţiei purtate cu scriitorii Aris Fioretos şi Marie Silkeberg la Institutul Cultural Român de la Stockholm. A trecut ceva vreme de când n-am mai vorbit despre Celan, a constatat el laconic.
Paul Celan s-a născut şi a crescut în oraşul Cernăuţi, care pe parcursul secolului XX a aparţinut succesiv Austro-Ungariei, României şi Uniunii Sovietice, iar acum aparţine Ucrainei. Părinţii i-au fost ucişi de nazişti, el însă a reuşit să supravieţuiască. Mai târziu s-a refugiat la Bucureşti, Viena şi Paris, dar n-a abandonat niciodată limba germană. Acesta a fost instrumentul pe care l-a frământat, disecat şi distorsionat. A creat noi cuvinte şi a elaborat o poezie care n-are termen de comparaţie, înainte sau după război. Aris Fioretos a subliniat faptul că, spre deosebire de Suedia, unde Celan şi-a avut epigonii săi, nu există încă poeţi germani care să îndrăznească să scrie în acelaşi spirit: Până atunci va mai trece cu siguranţă un secol.
Marie Silkeberg, care înaintea acestei seri a citit corespondenţa dintre Celan şi iubita acestuia, scriitoarea Ingeborg Bachmann, a descoperit astfel noi faţete ale operei poetice a lui Celan. Multe dintre poemele lui se adresează direct cuiva anume, au un chip la celălalt capăt, deşi trebuie spus că Celan s-a opus clar unei lecturi biografice a poeziei.
Lirica lui Celan este de o concreteţe fizică, ceea ce transpare din sintaxa ruptă şi rândurile ciuntite, fapt formulat foarte plastic de Anders Olsson: poemele se aseamănă din ce în ce mai puţin cu un flux şi din ce în ce mai mult cu o sculptură. Discuţia dintre cei trei scriitori a fost nuanţată, originală şi instructivă, deşi pe alocuri puţin prea ceremonioasă. Ca ascultător mi-aş fi dorit ceva schmutz în maşineria poetică.
