Nr. 100/ iarnă 2016 - 2017

A apărut numărul 100 al revistei LETTRE Internationale - ediția în limba română, editată de Institutul Cultural Român.

SUMAR Nr. 100

IDENTITATE

David Engels– Ultimul galop

Rodica Binder– Temeri, văluri, ziduri

Victor Ivanovici– Amor și politichie în vremuri de dihonie

Adrian Mihalache– Umbra ca metaforă a identității

Pico Iyer– Sub farmecul străinătăţii

IDEOLOGIE, DEMOCRAȚIE, COMUNICARE

DIALOG Tudor Petcu – Anatoli Cerneaev, Vladimir Sidorinși Ksenia Vorojîhina: Comorile uitate şi ascunse ale filosofiei ruse

Jacques Rupnik – Democrația iliberală în Europa Central-Răsăriteană

DIALOG Tudor Petcu – Fulvio de Giorgi: Câteva considerații asupra comunismului Italian

Ian Tattersall – La nașterea limbajului

David Luban – Spui chiar tot ce vrei?

Carmen Firan– Asaltul știrilor false

Michael Kimmelman –Importanța spațiilor publice

IDEI ECONOMICE

Martha Howell–Uimitoarea carieră a unui precursor al capitalismului

Jean-Baptiste Soufron– Silicon Valley și imperiul său

Jacob Weisberg – Te prind ei, oriunde ai fi!

Mircea Coșea– Un premiu și mai multe întrebări

ARTE

Pierre Alechinsky – Să scrii zi de zi

Constantin Abăluță – Alechinsky, Cioran, Ionesco

Laura Altmannși Fabio Gianesi – Eul oglindit

Igor Sokologorsky– Dificila desprindere

Alfred Brendel –Farmecul crescând al Dadaismului

Mihu Iliescu – Despre ecologia sonoră și actul de a asculta

Biblioteca „Lettre Internationale”

Gustavo Dessal – Copiii cei răi

Paul Cézanne și Émile Zola– Scrisori în cruciş şi în curmeziş

Lisa Strømme –Fata cu fragi

Jonathan Safran Foer –Sunt aici

Anne Tyler – Scorpia

Rosa Lencero – Dragoste ca-n filme

Ion Vianu –Douăzeci și cinci de povestiri foarte scurte

RETROSPECTIVE

Jana Ruseva – Cafenelele literare ale Europei

Simona Vasilache – Locuri de vorbe

Dan Ciachir – Documentare despre Bucureşti

BoraČosić – Copiii Paradisului

LETTRE INTERNATIONALE

ediția română 1992-2017

Indice de autori

Indice de traducători

SUPLIMENT: Locuri iubite

Către cititorii noștri... la aniversare

Am ajuns la numărul jubiliar 100 al revistei noastre – ediția română a revistei europene Lettre Internationale!

La începutul anilor 1980, mai precis în 1984, când Antonin Liehm a conceput revista Lettre Internationalela Paris, scopul era de a crea o tribună în care să se exprime laolaltă vocile din Estul și din Vestul Europei. În scurt timp, conceptul a fost preluat și în alte capitale europene, la Roma, Madrid, Berlin. Revistele aveau aproximativ același format și aceeași concepție; conținuturile erau parțial diferite, fiecare ediție națională preluând de la celelalte o serie de texte și adăugând propria contribuție. După 1990, rețeaua s-a extins în capitalele fostelor țări comuniste, cu ediții în limbile naționale (unele au rezistat în timp, altele au căzut victimă crizelor financiare). Cât despre clivajul Est-Vest, acesta s-a estompat, dar rămâne, și astăzi, necesitatea de a oferi o polifonie a discursurilor în jurul unor problematici semnificative, ceea ce preocupă și redacția ediției române: din confruntarea punctelor de vedere ale unor autori străini și români, sperăm să contribuim la emergența unei identități culturale europene. Este misiunea pe care ne-am asumat-o încrezători în urmă cu 25 de ani și de la care nu ne-am abătut până în ziua de azi!

Spiritul festivist fiindu-ne străin, am fost tentați să elaborăm numărul 100 cu aceeași grijă ca pe celelalte, dar fără elemente distinctive, în spiritul metodei business as usual.Am decis, până la urmă, să marcăm aniversarea printr-un supliment în care 33 (număr cu încărcătură simbolică) de vechi și fideli colaboratori să scrie câte un eseu pe marginea temei Locuri iubite.Am reprodus coperta primului număr, dar și alte câteva coperte anterioare. Mai important, am reflectat asupra modului în care revista a evoluat, păstrându-și identitatea, dar rămânând sensibilă la modificările care afectează permanent „aerul timpului”.

Confrații noștri francezi de la revista Le Magazine Littéraireau aniversat de curând 60 de ani de apariție într-un mod similar, incluzând un supliment cu fragmente din cronicile care semnalau câte o apariție literară remarcabilă din fiecare an, începând din 1966 până în 2016. Citindu-le una după alta, remarcăm acuitatea percepției critice, dar și caracterul efemer al succesului literar. O carte face vâlvă, este discutată, eventual ecranizată, dar este rareori recitită și curând uitată.

Revista noastră nu este una de recenzii, ci de comentarii aprofundate, care, recitite, își păstrează, cele mai multe, relevanța. Secretul perenității este, spus într-un singur cuvânt, fidelitatea. Noi, membrii redacției, am rămas fideli nu doar misiunii și conceptului, așa cum au fost ele formulate de Antonin Liehm, ci și metodei mentorului nostru, regretatul B. Elvin, fondatorul ediției române a revistei Lettre Internationale, alături de care apărem în fotografia din pagina următoare. Pe B. Elvin îl caracterizau discernământul ideatic sigur și gustul literar ales. Citea enorm și selecta cu pricepere autorii români și străini care aveau realmente ceva interesant și original de spus. Lucra cu răbdare și fermitate („mână de fier într-o mănușă de catifea”) cu autorii cărora le solicita articole pe o temă impusă de el. Le cerea să respecte riguros termenele de predare și să se ridice la standardele de calitate ale revistei. Acestea implicau aprofundarea subiectului, claritatea expunerii și eleganța stilistică. Mai dorea un echilibru în poziționare, respingând tonul polemic, agresiv și parti-pris-ul polarizat ideologic.

Păstrând neștirbite aceste criterii, am înțeles să ne adaptăm schimbărilor survenite în mentalul colectiv. Am deschis revista către cultura economică, am acordat un loc important analizelor privind societatea bazată pe informație și cunoaștere. Copertele noastre prezintă creația plastică a artiștilor români contemporani, fie că lucrează în țară, sau în străinătate. Despre fiecare dintre cei prezenți pe coperte publicăm studii care se adresează amatorilor avizați, dar nespecializați, evitând prețiozitatea limbajului criticii de artă instituționalizate.

Am avut satisfacția de a obține colaborarea unor filosofi, sociologi, scriitori și artiști străini, care au acceptat să scrie special pentru noi, încadrându-se în tematica indicată de redacție. Sinergia dintre contribuțiile autorilor români și cele ale autorilor străini își spune cuvântul, manifestându-se și prin interesul unor reviste străine de anvergură de a prelua, în traducere, articole publicate inițial de noi. Printre aceste reviste se numără publicații remarcabile ca Espritsau L’Atelier du roman.

Am primit și frumoase daruri cu ocazia jubileului de 100 de numere. Marele artist plastic Pierre Alechinsky ne-a oferit cu generozitate dreptul de a reproduce cinci desene și de a traduce un fragment substanțial dintr-o carte scrisă de el. În pofida unei difuzări precare, suntem citiți și, în tot cazul, suntem atent răsfoiți. Ilustrul grafician Sempé mi-a exprimat personal satisfacția în legătură cu prezentarea grafică a revistei. Este adevărat că urmărim, în pofida limitărilor financiare, să realizăm o subtilă tensiune între texte și imagini, astfel încât să evităm atât arbitrariul, cât și redundanța.

În Shakespeare citim că forma cea mai înaltă de fidelitate este aceea față de tine însuți: This above all, to thine own self be true. Să nu uităm, însă, că acest precept este pus în gura lui Polonius, un curtean intrigant, gata să sacrifice pe oricine, chiar pe propria fiică, rațiunii de stat. El, Polonius, este fidel Puterii, cu care se identifică, uitând de autonomia sa personală. Cum să fii fidel ție însuți, atunci când ești în continuă schimbare, ca orice ființă vie care răspunde la stimulii intelectuali veniți din exterior? Răspunsul este dialectic: trebuie să rămâi fidel schimbării înseși. Sistemul inițial de valori se păstrează, dar se articulează mereu diferit, în funcție de noutate. Mai mult, ca revistă, nu trebuie să fim doar receptivi la noutate, să o descoperim și să o punem în pagini. Avem o ambiție mai înaltă, aceea de a crea noutatea, stimulându-ne pe noi, dar și pe colaboratorii noștri, pentru a îndrăzni să depășim ceea ce ne este dat ca limită general acceptată. Deviza lui Horațiu, adoptată de Kant, este și a noastră: Sapere aude. Îndrăznim să învățăm, învățăm să îndrăznim.

Mulțumim tuturor celor care, mai mult sau mai puțin vizibili, au contribuit, timp de un sfert de veac, la realizarea revistei.

Nu putem încheia fără un gând pios către Roger Câmpeanu (secretar de redacție) și Sanda Gusti (tehnoredactor) care, alături de B. Elvin, au construit eșafodajul acestei reviste.

Adrian Mihalache