Noiembrie polonez sub semnul literaturii române: Cătălin Dorian Florescu, Lucian Dan Teodorovici și Adrian Cioroianu

Luna noiembrie marchează în Polonia noi deschideri către literatura română, prin întâlniri de autor și adaptări scenice de carte românească, incluse în programul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Proiectele realizate de Institutul Cultural Român de la Varșovia în parteneriat cu instituții și manifestări de gen poloneze reprezintă o extensie a amplei prezentări a literaturii române contemporane la Festivalul Sopot Literar din luna august a acestui an, la care România a avut statutul de țară invitată.

Finalul lunii noiembrie îl va avea ca protagonist pe scena poloneză pe istoricul Adrian Cioroianu – invitat la Târgul de Carte Istorică de la Varșovia, organizat în perioada 27-30 noiembrie. În data de 29 noiembrie, Adrian Cioroanu va dialoga cu jurnalistul și publicistul Bogumił Luft despre cea mai nouă carte a sa apărută în traducere poloneză, O țară se construiește zi de zi, publicată de Editura Amaltea, în traducerea lui Bogumił Luft, cu titlul Ojczyznę budujemy każdego dnia. Volumul a fost prezentat în premieră la Festivalul Sopot Literar, unde a atras atenția publicului și organizatorilor Târgului de Carte Istorică. Totodată, autorul român va susține o conferință în mediul universitar de la Białystok, pe 28 noiembrie.

Weekendul 8-9 noiembrie a adus o inedită premieră teatrală – spectacolul Matei Brunul, în regia lui Jerzy Bielunas și Anetei Głuch-Klucznik, bazat pe romanul omonim al scriitorului Lucian Dan Teodorovici. Cu sprijinul ICR Varșovia, scriitorul a fost prezent la Wrocław și a discutat cu publicul polonez după premieră.

Spectacolul a fost realizat după romanul Matei Brunul, tradus în limba polonă de Radosława Janowska-Lascar (Editura Amaltea, Oficyna Wydawnicza ATUT, Wrocław, 2014). Este o coproducție a Institutului „Jerzy Grotowski” și a Teatrului de Păpuși din Wrocław. Romanului Matei Brunul (2011) i-au fost acordate în România importante premii literare, fiind desemnat „Cartea Anului”. A fost tradus, printre altele, în engleză, franceză, germană, maghiară și polonă. A fost publicat în Statele Unite și în numeroase țări europene, fiind pretutindeni întâmpinat cu o largă apreciere. În 2015, cartea a fost nominalizată în Polonia la prestigiosul Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus” și a primit în cadrul Galei Angelus Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia”.

Punerea în scenă de la Teatrul de Păpuși din Wrocław, adresată publicului adult, a fost foarte apreciată de critici și de publicul prezent la cele două spectacole, din 8 și 9 noiembrie. Sinteza extraordinară realizată de cei doi regizori, scenografia ingenioasă și muzica live, distribuția excelentă și jocul actoricesc au încântat publicul și au readus în discuție puternicul roman scris de Lucian Dan Teodorovici, studiu dramatic al distrugerii ființei umane de către un sistem totalitar.

În zilele de 4 și 5 noiembrie 2025, scriitorul Cătălin Dorian Florescu s-a întâlnit cu publicul polonez la Wrocław și Cracovia, evenimentele fiind prilejuite de apariția cărții Vremea minunilor (titlul în limba polonă: Czas cudów) – al treilea volum semnat de scriitorul român, tradus în limba polonă, după Iacob se hotărăște să iubească și Bărbatul care aduce fericirea, toate publicate la prestigioasa editură Pogranicze, în traducerea Mariei Przybyłowska. Primul eveniment a avut loc la librăria Tajne Komplety din Wrocław, avându-l ca moderator pe criticul literar Jakub Skurtys. Cel de-al doilea a fost găzduit de librăria Lokator din Cracovia, unde autorul a dialogat cu traducătoarea și scriitoarea Aleksandra Wojtaszek, răspunzând, de asemenea, întrebărilor venite din partea studenților și cadrelor didactice ale Catedrei de Românistică a Universității Jagiellone.

Evenimentele au fost organizate de Editura Pogranicze, Institutul Cultural Român de la Varșovia și cele două librării, în cadrul programului „Meridian Cafe”, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, prin intermediul Institutului Cărții, având printre misiuni promovarea lecturii și sprijinirea librăriilor independente.

Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 este organizat de Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Varșovia, pentru partea română, respectiv Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Institutul „Adam Mickiewicz”, în parteneriat cu Institutul Polonez din București, pentru partea polonă.