- 16 September 2021
- Etichete ICR ICR Lisabona Manuel Pelmus Collective Exhibition for a Single Body – The Private Score
Expoziția-performance „Collective Exhibition for a Single Body – The Private Score“ va fi inaugurata joi, 16 septembrie, la Galeria Quadrum din Lisabona. Conceptul îi aparține curatorului Pierre Bal-Blanc și a fost lansat la „documenta 14“ din Atena / Kassel în 2017, iar coregrafia este semnată de Manuel Pelmuș. Acesta va fi prezent la vernisaj cu sprijinul ICR Lisabona.
Gesturile care se discern în lucrările afișate la Galeria Quadrum au fost traduse într-o colecție de mișcări destinate interpretării coregrafice a dansatorilor care reproduc situații de zi cu zi într-o manieră spontană. În timp ce lucrările (aparținând între alții și unor autori români) care formează punctul de plecare pentru aceste manifestări artistice sunt expuse la galeria menționată, reprezentarea acestor opere de artă, în cheie coregrafică, are loc în spațiul public.
Expoziția „Collective Exhibition for a Single Body – The Private Score“, care va putea fi vizitată până pe 24 octombrie 2021, prezintă lucrări de: Milan Adamčiak, Geta Brătescu, Anna Daučíková, VALIE EXPORT, Stano Filko, Tomislav Gotovac, Sanja Iveković, Anna Jermolaewa, Július Koller, Jiří Kovanda, Katalin Ladik, Simon Leung, Karel Miler, Paul Neagu, Manuel Pelmuş, Petr Štembera, Mladen Stilinović, Sven Stilinović, Slaven Tolj, Goran Trbuljak.
Performance-urile, inspirate din operele artiștilor, vor fi realizate deJack Hauser, Luiza da Silva Gabriel, João dos Santos Martins, Adriano Vicente. Acestea vor avea loc în grădina Galeriei Quadrum în intervalul orar 14:00-14:45, 15:30- 16:15, 17:00-17:45, din următoarele zile: 16, 17, 18, 22, 23, 24, 25, 29, 30 septembrie și 1, 2, 7, 8 și 9 octombrie 2021.
Compoziția pentru performance-urile „Collective Exhibition for a Single Body - The Private Score“ atrage atenția asupra locului de enunțare a operei, și anume spațiile în care sunt organizate performance-urile, fie în Viena, Leuven sau Lisabona. Individul (corp unic) nu este relevant ca ființă izolată - fie că este vorba de artistul care creează opera, curatorul care o selectează, coregraful care o pune în mișcare, dansatorul care o interpretează sau, în cele din urmă, spectatorul care asistă la prezentarea ei. Arta democratică poate fi exprimată în spațiul în care se reunesc un discurs colectiv (simetria între diverșii participanți) și un individ (reversibilitatea rolurilor). În executarea gesturilor aferente lucrărilor din expoziție, interpreții vor fi îndrumați de către artistul și coregraful Manuel Pelmuș și însoțiți de interpretul Jack Hauser, care a inițiat compoziția în prima sa iterare, la Viena, în 2019.
Manuel Pelmuș(n. 1974, București) trăiește și lucrează în Oslo și București.Este unul din artiștii cei mai influenți ai „noului performance“, fiind interesat în ultimul deceniu să reimagineze rolul performance-ului în contextul artelor vizuale. În anii recenți, proiectele sale au fost prezentate la Para Site, Hong Kong (2017-2018), Tate Modern, Londra și Tate Liverpool (2016); Ludwig Museum, Köln (2016); Off-Biennale Budapesta (2015 și 2017); Kyiv Biennale (2015); Centre Pompidou, Paris (2014); Van Abbemuseum, Eindhoven (2014); Muzeul de Artă Modernă, Varșovia (2014); Para Site, Hong Kong (2014); Bienala de la Veneția (2013), printre altele. În 2012 i s-a decernat „Berlin Art Prize“ pentru arte performative, iar în 2014 a primit Premiul de Excelență decernat de Centrul Național al Dansului din București. Începând cu octombrie 2019, Manuel Pelmuș este „research fellow“ la Academia de Arte din Oslo (KHIO).