Legendarul muzician Rodion Ladislau Roșca, la Londra

După o absență de patru ani de pe scena muzicală britanică și după ce, în luna aprilie a acestui an, celebrul cotidian The Guardian publica un articol elogios la adresa sa, Rodion Ladislau Roșca, cunoscut în întreaga lume drept „părintele muzicii electronice” şi al curentului New Wave din România, revine la Londra pentru un eveniment ce va avea loc marți, 27 noiembrie 2018. Artistul este invitat special al curatorului britanic David Ellis, în cadrul unui proiect mai amplu intitulat 'David Ellis's Pele-mele' și organizat la The Horse Hospital din inima cartierului Bloomsbury, centru artistic independent ce promovează orientările avangardiste în artă.

Aflat la intersecția mai multor manifestări artistice, evenimentul marchează cea de-a 25-a aniversare a cunoscutului spațiu underground și reunește un grup de artiști a căror practică este ancorată în interdisciplinaritate: artistul și jurnalistul britanico-polonez Simon Tyszko, violoncelistul și compozitorul lituanian Anton Lukoszevieze, regizoarea și fotografa rusă Liijana Jakovlevna, regizorul și pictorul scoțian Louis Bennasi, precum și arhitecta româncă Miruna Stroe. La finalul serii, Rodion Roșca, muzicianul român care, împreună cu formația sa Rodion GA, a ocupat primele locuri în topuri din Marea Britanie, va prezenta câteva dintre creațiile sale originale într-un live set memorabil.

Cu prilejul vizitei sale în Marea Britanie, sprijinită de ICR Londra, artistul va mai fi intervievat de compozitorul de muzică de film Stephen Coates, membru fondator al grupului The Tuesday Weld.

Rodion Ladislau Roșca este cunoscut sub numele de scenă Rodion GA. El experimentează, încă din anii de liceu, posibilitățile generării de sunete noi, neconvenționale. Folosind la început unul și mai apoi mai multe magnetofoane, își înregistrează chitara și, prin supraimprimare sau supramodulare, obține un sound complet schimbat, foarte asemănător cu cel a sintetizatorului. Absolvent al Liceului de Muzică din Cluj, unde a studiat clarinetul, Rodion este mai degrabă atras de compoziție și experiment, astfel că, între anii 1970 - 1977, înregistrează prin metodele proprii, în apartamentul său, peste 70 de cântece. În 1977 pune bazele formației Rodion G.A., continuând să scrie muzică după propria filozofie. Formația este considerată revelația rock a României și activează pâna în 1983. Începând din 1983, Rodion Roșca continuă să compună pentru teatru sau televiziune până în 1989. În anul 2012, artistul este redescoperit de colectivul de muzicieni Future Nuggets care, împreună cu casa de producție londoneză Strut Records și mediați de Ambassador's Reception îi lansează în mai 2013 primul album integral semnat Rodion G.A. Ultimul concert susținut de Rodion GA la Londra a avut loc la legendarul club Café OTO în 2014.


Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și despre întreg programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.