- 2 December 2019
- Etichete Icr Institutul cultural roman Arta vizuala Pictura Le monde Adam 15 lucrari Florin Petrache
Vernisajul „Le monde d’Adam-Lumea lui Adam” sub semnătura pictorului ieșean Florin Petrachi va fi găzduit
de Galeria Macadam a Institutului Cultural Român din Paris în data de 11
decembrie 2019, orele 19:00.
Prima expoziție personală din străinătate a artistului este alcătuită din 15 lucrări, atât în ulei pe pânză cât și din colaje, toate realizate în atelierul acestuia din Paris, situat, după cum îl descrie chiar pictorul, "lângă fostul atelier al gigantului Pablo Picasso, pe rue du Pont de Lodi, perpendicular pe Rue de Grands Augustins. Aceasta a fost ca o energie în plus pe care am avut-o ca să creez, dat fiind că pe lângă Francis Bacon, Constantin Brâncuși, Gerhard Richter, Yan Pei-Ming, Picasso e unul dintre mentorii creației mele".
Lucrările fac referire la Grădina Eden. Dorința artistului este stabilirea unui raport de comunicare între formă și culoare, între figurativ și abstract. Expoziția se articulează în jurul a trei lucrări centrale de dimensiunea 200/140 cm, ulei pe pânză. Simbolistica titlului face trimitere la primele zile ale “facerii”, atunci când totul era un întreg, armonios, un dialog între construcția multicoloră a vegetației, a animalelor, într-un echilibru între cer şi pământ. În colaje descrierea este mult mai realistă, datorită multitudinii de varietăți ale imaginilor. Straturile păstoase ale culorilor, liniile energice, dezvoltă un limbaj plastic personal, dramatic uneori.
Florin Petrachi este originar din Iași, unde și-a desăvârșit toată educația artistică: Universitatea Națională de Artă "George Enescu", Facultatea de teologie ortodoxă, master în pictură, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași. A avut mai multe expoziții personale și colective, începând cu 2010, la București și Iași, și este laureatul a două premii: în 2013 - Premiul pentru pictură - debut -Salon ARTIS - UAP Iasi, și în 2019 - Premiul pentru excelență în arte vizuale ”Dan Hatmanu”, pentru volumul “Zbor, tăcere, gol”, artist Cristi Diaconescu, autor Florin Petrachi, editura DANA, Primăria Municipiului Iași.
Expoziția se va desfășura în perioada 2- 31 decembrie 2019 şi va fi curatoriată de Maria Bilasevschi.