- 28 September 2018 - 7 October 2018
- Etichete Animest Icr Institutul cultural roman Oscar
Pentru a treisprezecea toamnă la rând, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est aduce un suflu proaspăt de energie în cinematografe și pe străzile capitalei.
Ediția din acest an, care va avea loc în perioada 28 septembrie -7 octombrie, este dedicată animației experimentale și de avangardă, adunând la un loc câteva dintre cele mai neconvenționale și inovatoare experimente vizuale animate din anii ’20 și până astăzi, producții emblematice care au marcat istoria cinematografiei și în special pe cea a filmului de animație.
Ediția cu numărul 13 este deschisă cu unul dintre cele mai spectaculoase lungmetraje de animație ale anului : ”Another Day of Life”, o producție a multipremiatului studio polonez Platige Image, co-regizată de spaniolul Raúl de la Fuente și polonezul Damian Nenow.
Un start de festival puternic, relevant pentru tematica de anul acesta, filmul anulează granițele narative tradiționale, îmbinând animația CG de ultimă oră cu scene de live-action, imagini de arhivă și interviuri actuale.
Adaptată după cartea cu același nume, scrisă de jurnalistul polonez Ryszard Kapuściński, animația redă experiențele reale, captivante și tulburătoare ale lui Kapuściński în timpul Războiului Civil Angolez, declanșat în 1975 și care a continuat timp de 27 de ani, devenind unul dintre cele mai sângeroase războaie civile din istorie.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes și a fost proiectat în afara competiției la cea mai recentă ediție a Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy – cel mai mare festival al industriei de animație.
Proiecţiile filmelor vor avea loc în perioada 28 septembrie - 7 octombrie 2018 la: Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.
Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.eventbook.ro și vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.
Anim’est e singurul festival din România care propune filme pentru Premiul Oscar. Începând cu 2017, câștigătorul Trofeului Anim’est intră automat pe lista lungă de nominalizări la Premiul Oscar, în categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, votată de membrii Academiei Americane de Film.