„In Memoriam Stela Popescu” la ICR Tel Aviv

ICR Tel Aviv, în colaborare cu Televiziunea Română, organizează un eveniment special, „In Memoriam Stela Popescu”. Evenimentul, în limba română, va avea loc miercuri, 20 decembrie 2017, ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv, și va include proiecția unor fragmente din programe umoristice aflate în Arhiva Multimedia a Televiziunii Române, la care a participat marea doamnă a teatrului românesc, Stela Popescu. Vor fi proiectate selecții din colecția de materiale „Momente de aur” editate de TVR Media, care cuprind cuplete și scenete umoristice din perioada 1978-2000 interpretate de Stela Popescu, alături de mari actori ai scenei românești precum Alexandru Arșinel, Ștefan Mihăilescu Brăila, Dem Rădulescu, Ștefan Bănică, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Nicu Constantin, Rudi Rosenfeld și alții.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti. În 1953, susține examenul de admitere la facultate si este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, se angajează la Teatrul de Comedie. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian. Totodatã, joacă în celebrul spectacol „Boema” de la Grădina Boema. În 1993 revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde a lucrat până în momentul trecerii în neființă (23 noiembrie 2017). Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” și altele. A colaborat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. În 1979 începe colaborarea pentru longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arșinel. TVR a editat DVD-urile „O stea printre stele” (2005) și „Stela și Arșinel” (2005) din colecția „Momente de aur” care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

A jucat în filmele şi serialele:
1958 - „Alo... Aţi greşit numărul” (regia: Andrei Călăraşu)
1961 - „Omul de lângă tine” (regia: Horea Popescu)
1965 - „Sărutul”
1969 - „Pantoful Cenuşăresei” (regia: Jean Georgescu)
1972 - „Astă seară dansăm în familie” (regia: Geo Saizescu)
1975 - „Cantemir” (regia: Gheorghe Vitanidis)
1979 - „Nea Marin Miliardar” (regia: Sergiu Nicolaescu)
1981 - „Grăbeşte-te încet” (regia: Geo Saizescu)
1984 - „Zbor periculos” (regia: Francisc Munteanu)
1987 -„În fiecare zi mi-e dor de tine” (regia: Gheorghe Vitanidis)
1993 - „A doua cădere a Constantinopolului” (regia: Mircea Mureşan)
2001 - „Sexy Harem Ada-Kaleh”
2005 - „Cuscrele” (Serial TV)
2007 - „Războiul sexelor” (Acasă TV)

Evenimentul este realizat cu sprijinul Televiziunii Române.


Sursă foto: www.adevarul.ro