Cu prilejul ediției 2025 a prestigiosului Open House Festival – cel mai amplu eveniment dedicat arhitecturii și patrimoniului urban din Londra – Institutul Cultural Român de la Londra își deschide porțile publicului timp de patru zile, între 18 și 21 septembrie, propunând un program complex ce aduce în prim-plan arta vizuală, designul textil și muzica clasică românească.
Pe lângă ocazia de a vizita clădirea de patrimoniu din 1 Belgrave Square – una dintre cele mai elegante reședințe diplomatice din capitala britanică – vizitatorii vor putea explora două expoziții de artă, un atelier creativ de design, o prezentare de modă și un recital de muzică clasică, care aduc în prim-plan creativitatea artiștilor români contemporani.
Publicul va putea descoperi expoziția de artă textilă “Jasmine Is a Lie”, semnată de designerul Andra Clițan, alături de “Chasing Light”, o expoziție de artă contemporană curatoriată de Mihai Zgondoiu și Bogdan Rață, dedicată aniversării a 35 de ani de la înființarea Facultății de Arte și Design din Timișoara. Găzduită de Galeria Brâncuși, “Chasing Light” reunește peste 30 de lucrări – desene, picturi, sculpturi, obiecte de design, fotografii, benzi desenate și creații video – într-o panoramă vizuală amplă a artei contemporane românești.
Programul include și un atelier de design și o discuție despre antreprenoriatul creativ cu Andra Clițan și Gloria Mazzer. Un moment special al programului este recitalul “EMIN – EN – ESCU”, care aduce împreună muzica lui George Enescu și poezia lui Mihai Eminescu, în interpretarea Rodicăi Vică, Ilonei Sofia Năstase și Andradei Maria Pașcu. Centrat pe oratoriul Strigoii, recitalul include și lieduri de Enescu, Bretan și Brediceanu.
Programul ICR Londra în cadrul Open House Festival 2025 este organizat în parteneriat cuFacultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, London Textile Month șiAsociația „Inimile vorbesc românește”.
Program:
18–19
septembrie,11:00–17:00
Expoziția de artă textilă „Jasmine Is a Lie” – Andra Clițan
Expoziția de artă contemporană „Chasing Light” – curatori: Mihai Zgondoiu și
Bogdan Rață
20 septembrie
11:00 – 16:00 – Expozițiile „Jasmine Is a Lie” și „Chasing Light”
16:00 – 17:00 – Recital
vocal-instrumental „EMIN – EN – ESCU” – Rodica Vică, Ilona
Sofia Năstase, Andrada Maria Pașcu.
21 septembrie
11:00 – 16:00 – Expozițiile „Jasmine Is a Lie” și „Chasing Light”
16:00 – 17:00 – Atelier creativ &
discuție – Andra Clițan și Gloria Mazzer
Ajuns la cea de-a 29-a ediție, Open House Festival, care se va desfășura în perioada 13 – 21 septembrie 2025, este organizat de asociația caritabilă Open City, în parteneriat cu Primăria Londrei. Festivalul transformă, an de an, întreaga capitală britanică într-o veritabilă scenă a arhitecturii și designului urban, oferind acces gratuit publicului larg la peste 800 de locații din toate cele 33 de cartiere londoneze. Printre clădirile emblematice participante se numără Parlamentul Marii Britanii, Palatul Kensington, Royal Academy of Music, Royal Academy of Arts, Royal Institute of British Architects (RIBA), Arts Council și reședința Primului Ministru.
Accesul la evenimente este gratuit, iar pentru recitalul din 20 septembrie și atelierul din 21 septembrie este necesară înscrierea prealabilă.
Când: 18 – 21 septembrie 2025, între orele 11:00 – 17:00
Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH