Sub sloganul „Imaginează. Creează. Inovează", Anul European al Creativităţii şi Inovaţiei îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei creativităţii şi inovaţiei pentru dezvoltarea personală, socială şi economică. În acest context, Institutul Cultural Român din Praga vă va prezenta în fiecare lună câte o personalitate română care a marcat dezvoltarea umanităţii prin cercetările, descoperirile şi creaţiile lor ştiinţifice, academice sau artistice.
Ştefan Procopiu
19 ianuarie 1890, Bârlad - 22 august 1972, Iaşi
fizician şi inventator român, a descoperit efectul Procopiu de depolarizare a luminii
Ştefan Procopiu s-a născut la Bârlad, pe 19 ianuarie 1890, fiind primul copil dintre cei şapte copii ai Ecaterinei şi Emanoil Procopiu. Tânarul Ştefan Procopiu urmează cursul primar, secundar şi liceal la Liceul "Roşca Codreanu" din Bârlad. În perioada liceului, Procopiu citeşte şi studiază foarte mult, îndreptându-şi atenţia spre toate ramurile ştiintei, asupra problemelor fundamentale privind cunoaşterea universului, dorind a desluşi "sensul realităţii şi al vieţii". A fost contemporan cu descoperirile fundamentale din fizică, chimie şi biologie de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, ce au adus ştiinţei o perioadă nouă de deschidere şi orientare, revoluţionând conceptele şi metodele existente. Procopiu s-a dedicat ştiinţei şi cercetării încă din timpul studenţiei. Primele rezultate remarcabile din cercetare sunt publicate în anul 1913 sub titlul Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck apărută în Bulletin Scientifique de l'Academie Roumaine de Sciences. În urma studiilor privind teoria cuantelor lui Planck şi a teoriei magnetismului lui Langevin, Procopiu stabileşte, pentru prima dată în lume, valoarea momentului magnetic molecular, numit şi magnetonul teoretic.
Este recunoscut faptul că Ştefan Procopiu calculează valoarea magnetonului teoretic cu doi ani înaintea prof. A. Bohr din Danemarca. În literatura de specialitate din ţara noastră această descoperire este cunoscută sub denumirea de magnetonul Bohr-Procopiu (pe drept cuvînt, literatura mondială ar trebui să adopte denumirea de magneton Procopiu-Bohr şi nu Bohr-Procopiu, cum este menţionat), marelui fizician neacordându-i-se Premiul Nobel dintr-o neglijenţă a comisiei. Descoperirea făcută de Procopiu în 1912 îl consacră pe Procopiu printre fizicienii de renume mondial. În anul 1912 este numit preparator la Universitatea din Iaşi. Între 1913-1919 activează la Facultatea de fizică din Bucureşti, la început ca asistent suplinitor şi apoi ca şef de lucrări în cadrul Laboratorului aplicaţiilor căldurii şi electricităţii. Fiind preocupat şi de probleme tehnice, Procopiu publică la Bucureşti, în 1913, lucrarea Cercetări experimentale asupra telegrafiei fără sârma, iar în 1916 inventează un aparat pentru localizarea gloanţelor din corpul răniţilor, stabilind adâncimea la care se aflau acestea. În anul 1919 obţine o bursă şi pleacă la Paris pentru studii de doctorat. Aici frecventează cursurile unor savanţi iluştri ai vremii, precum Gabriel Lippman, Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton. Îndrumătorul tezei de doctorat este pentru început prof. Gabriel Lippman. La 5 martie 1924, Procopiu obţine titlul de doctor în ştiinţe fizice cu lucrarea Asupra birefringenţei electrice a suspensiilor, în faţa unei comisii formată din profesorii Aymé Cotton, Charles Fabry şi H. Mouton. Procopiu descoperă şi analizează în laboratorul de fizică al Universităţii Sorbona, în anul 1921, un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii şi coloizi. Această descoperire a fost prezentata în şedinţa Academiei de Ştiinţe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul 1930, de către prof. A. Boutaric, FENOMENUL PROCOPIU. Ar trebui precizat că este vorba de fenomenul optic Procopiu, spre a-l deosebi de alt fenomen, cunoscut sub numele de efect Procopiu şi care se referă la discontinuităţile magnetice produse într-un fir de material feromagnetic, la trecerea prin el a unui curent electric alternativ.
Ştefan Procopiu a întocmit şi importante hărţi magnetice ale ţării, pe perioada 1895- 1954. A stabilit că, începînd din 1932, momentul magnetic al globului terestru a început să crească, după ce, timp de peste 100 de ani a scăzut continuu, soluţionînd o controversă care dăinuia de decenii. A determinat şi perioada acestei variaţii: circa 500 de ani. Alături de activitatea sa strict ştiinţifică, de mare descoperitor, savantul Procopiu a fost şi autorul a numeroase invenţii şi dispozitive experimentale. Era şi un neobosit cadru didactic, care a format generaţii întregi de fizicieni experimentatori, el însuşi fiind discipolul cel mai de seamă al lui Dragomir Hurmuzescu la Iaşi. Pentru meritele sale, a fost ales membru al Academiei (1955), al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate, a fost laureat al Premiului de Stat (1964), de asemenea doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Iaşi.
Academicianul Cristofor Simionescu scria: „Nu vom spune lucruri noi afirmînd că acad. Ştefan Procopiu este cel mai mare fizician pe care l-a dat până în prezent poporul nostru".
Surse :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Stefan_procopiu
http://www.etc.tuiasi.ro/sibm/old/Technical%20Museum/html/ro/Stefan_Procopiu.htm
