- 23 October 2017
- Etichete Offtsage Festivalul Internațional de Film de la Varșovia ICR Varșovia
În perioada 13-23 octombrie 2017, capitala Poloniei a găzduit cea de-a 33-a ediție a Warsaw Film Festival, unul dintre cele treisprezece festivaluri de clasă A (competitive) din lume, acreditate de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film.
Scurtmetrajul „Offstage”, în regia lui Andrei Huţuleac, avându-i ca protagoniști pe Amalia Ciolan, Adrian Titieni și Tudor Aaron Istodor, a învins în competiția pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune (Best Live Action Short).
Offstage (2017) este istoria unei regizoare de teatru, cu o carieră ratată, care îşi concentrează speranţa şi visele asupra unicului fiu, pe care îl doreşte un mare actor, în ciuda lipsei de talent a acestuia. Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, patru producții românești au intrat în programul Warsaw Film Festival din acest an și au fost reprezentate la Varșovia de creatorii lor: Dan Chișu, Andrei Crețulescu, Serghei Chivirigă și Tudor Aaron Istodor.
Programul de proiecții a inclus lungmetrajele Aniversarea (regia Dan Chişu) şi Charleston (regia Andrei Creţulescu) şi două scurtmetraje: Offstage (regia Andrei Huţuleac) şi Cel mai bun client (animaţie, regia Serghei Chivirigă). Două dintre filme au reușit o performanță deosebită, intrând în concursul pentru cel mai bun film de lungmetraj (Aniversarea) și pentru cel mai bun scurtmetraj (Offstage), celelalte două fiind prezentate în secțiunea Discoveries (Charleston) și Warsaw Next (Cel mai bun client).