Filme româneşti în selecţia CROSSING EUROPE – Festivalul Internațional de Film de la Linz

Filme romanesti in selectia CROSSING EUROPE - Festivalul International de Film de la Linz

Regizoarele Alexandra Bălteanu şi Roxana Stroe vor fi prezente la Linz cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a festivalului internaţional de film CROSSING EUROPE, ce va avea loc la Linz în perioada 25-30 aprilie.

CROSSING EUROPE prezintă în competiția de lungmetraje filmul Vânătoare (2016, producţie Germania) în regia Alexandrei Bălteanu. Scurtmetrajul O noapte ȋn Tokoriki (2016, producţie România, UNATC) în regia Roxanei Stroe este prezentat în cadrul secţiunii CINEMA NEXT EUROPE, iar lungmetrajul Fixeur (2016, coproducţie România-Franţa) în regia lui Adrian Sitaru – în cadrul secţiunii EUROPEAN PANORAMA.

În cadrul competiţiei de lungmetraje va fi prezentat şi filmul Anişoara (2016, coproducţie Germania-Republica Moldova) semnat de Ana-Felicia Scutelnicu.

Din juriul competiţiei de lungmetraje face parte Andrei Tănăsescu, iniţiator al Festivalului de Film Românesc de la Toronto, membru al echipei Festivalului Internaţional de Film de la Toronto şi colaborator al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi al Festivalului Internațional de Film Experimental București.

Filmul Vânătoare, conceput de Alexandra Bălteanu ca o lucrare în timpul anilor de studii de regie, este bazat pe povești adevărate și pe un scenariu scris de Xandra Popescu şi prezintă povestea a trei femei care practică prostituția sub un pod, în apropierea Bucureștiului. Filmul aduce în atenție nu doar situația unor prostituate sau violența abuzurilor comise de autorități, care vânează și amendează femeile care practică prostituția, ci şi faptul că sunt puternice, nu se plâng, abuzul fiind un risc pe care ele și-l asumă. Filmul a fost prezentat la ediţia din anul 2016 a Festilvalului Internaţional de Film de la San Sebastian.

Scurtmetrajul O noapte ȋn Tokoriki este realizat de Roxana Stroe în anul 2 masteral, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București după un scenariu scris de Ana-Maria Gheorghe și Roxana Stroe. Filmul prezintă sărbătorirea majoratului Gianinei într-o discotecă improvizată numită „Tokoriki“. Iubitul Gianinei şi Alin urmează să-i facă un cadou neașteptat, pe care nimeni nu-l va uita. Producţia a avut premiera internaţională la ediţia din 2016 a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin unde a câştigat premiul special al secţiunii „Generation 14plus“. De asemenea, a primit în anul 2016 premiul „Zilele Filmului Românesc“ la Festivalul Internațional de Film Transilvania, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la Festivalului Internațional de Film Independent „Anonimul“ şi trofeul pentru cel mai bun film la festivalul Arkadia ShortFest. A fost selectat pentru secțiunea FUTURE FRAMES a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary 2016.

Filmul Fixeur regizat de Adrian Sitaru spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își demonstreze competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșunarea cu care alege să facă această meserie este îndoielnică. Filmul a avut premiera mondială în toamna anului 2016 în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto şi a câștigat în decembrie 2016 premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor și o Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

Pe durata festivalului vor avea loc 160 de proiecţii de filme în cinematografele Moviemento (OK-Platz 1, 4020 Linz), City-Kino, (Graben 30, 4020 Linz), Ursulinensaal (OK-Platz 1, 4020 Linz) şi OK Offenes Kulturhaus OÖ (OK-Platz 1, 4020 Linz). Aflat la cea de-a XIV-a ediţie, CROSSING EUROPE Linz reprezintă un proiect transfrontalier. Programul festivalului îmbină aspecte ale istoriei şi culturii europene văzute prin prisma observatorilor multipli: cei care privesc Europa din afară, ca pe o cetate, şi observatorii interni care se confruntă, la rândul lor, cu propriile provocări. Temele principale acoperite prin programul CROSSING EUROPE sunt: migraţia, tineretul, identitatea, introspecţia, emanciparea şi problemele socio-politice. Festivalul dedică în acest an secţiunea CINEMA NEXT EUROPE tinerilor realizatori de filme din Europa.

Programul proiecţiilor filmelor româneşti sprijinite de Institutul Cultural Român de la Viena în cadrul festivalului internaţional de film CROSSING EUROPE:

Vânătoare (regia Alexandra Bălteanu, 2016)*

· miercuri, 26 aprilie, ora 15.15, Moviemento 1 (OK-Platz 1, 4020 Linz)

· vineri, 28 aprilie, ora 11.30, Moviemento 1 (OK-Platz 1, 4020 Linz)

*Ambele proiecţii au loc în prezenţa regizoarei Alexandra Bălteanu.

O noapte ȋn Tokoriki (regia Roxana Stroe, 2016)*

· miercuri, 26 aprilie, ora 19.00, Moviemento 3 (OK-Platz 1, 4020 Linz)

· vineri, 28 aprilie, ora 13.30, City-Kino 2 (Graben 30, 4020 Linz)

* Ambele proiecţii au loc în prezenţa regizoarei Roxana Stroe.

Fixeur (regia Adrian Sitaru, 2016)

· marţi, 25 aprilie, ora 21.30, Moviemento 3 (OK-Platz 1, 4020 Linz)

· duminică, 30 aprilie, ora 21.00, City-Kino 1 (Graben 30, 4020 Linz)

Detalii despre festival şi programul complet al proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina de web CROSSING EUROPE Linz (www.crossingeurope.at). Puteți viziona un trailer al festivalului la acest link.