de Alex. Ştefănescu
Dumitru Ţepeneag s-a născut la 14 februarie 1937 la Bucureşti. După absolvirea Liceului "Mihai Viteazul", în 1954, face o tentativă nereuşită de a deveni student la Medicină. În 1955 se înscrie la Drept. Duce o viaţă boemă, se pasionează de şah (va ajunge un nume în lumea şahistă), se împrieteneşte cu Leonid Dimov. Începând din 1957 scrie proză scurtă, fantezistă, în divergenţă cu estetica oficială şi, în consecinţă, nepublicabilă. În 1958 abandonează facultatea şi lucrează timp de câteva luni într-o mină din apropiere de Târgu Ocna. Între 1959-1962 urmează cursurile Institutului Pedagogic de 3 ani din Bucureşti (secţia română-franceză). După absolvire, este repartizat ca profesor în satul Radovanu, de lângă Olteniţa, unde îşi petrece un an din viaţă. În 1963 ocupă un post de corector la Editura Meridiane. Debutează în 1964, cu schiţa Aripi şi roţi, apărută în Gazeta literară. În 1965, înainte de a fi publicat vreo carte, devine membru al Uniunii Scriitorilor. Are de pe acum faima unui scriitor nonconformist şi incomod. Prima carte, o culegere de schiţe intitulată Exerciţii, îi apare în 1966.
Amestecul de ambiţie şi spirit ludic, specific unui jucător de şah, îl determină să "inventeze", în colaborare cu Leonid Dimov, un nou curent literar, "onirismul". Nu este vorba de o aventură estetică reală, ci de un act de teribilism căruia i se calculează dinainte "mutările", de un joc de-a literatura. Totuşi, prin raportare la literatura convenţională şi previzibilă promovată de regimul comunist, acest răsfăţ estetic capătă semnificaţia unei încercări de insubordonare şi găseşte adepţi: Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu, Daniel Turcea, Florin Gabrea, Iulian Neacşu (când va face bilanţul, Dumitru Ţepeneag îi va adăuga pe listă şi pe Sorin Titel, Virgil Tănase şi Emil Brumaru, care se apropie temporar de "grupul oniric").
În 1969, Dumitru Ţepeneag este din nou teribilist în stilul său: sare, de la etajul întâi, peste balustrada scării interioare a Casei Scriitorilor, ca să nu coboare treaptă cu treaptă până la parter ca toţi conformiştii, şi îşi rupe un picior (episodul, mai mult comic decât dramatic, va fi mitologizat de scriitor). În acelaşi an devine lector la Editura Cartea Românească, condusă de Marin Preda.
Graţie unei burse acordate de filosoful francez Gabriel Marcel, ajunge în 1970 la Paris. În 1971 se află tot acolo şi dezaprobă în mod public, ca şi Nicolae Breban, "tezele din iulie" emise de Nicolae Ceauşescu. La întoarcerea în ţară este tratat de autorităţi ca un personaj indezirabil. Volumul de nuvele Aşteptare, tipărit în 1971 şi pus în circulaţie abia în 1972, este retras după numai o săptămână din librării.
În toamna lui 1972 pleacă din nou la Paris, unde începe să ia parte la viaţa literară (nu numai a românilor stabiliţi la Paris, ci şi a francezilor). În 1975 înfiinţează revista Cahiers de l'Est. În acelaşi an este exclus din Uniunea Scriitorilor din România şi i se retrage, fără ca el să fi solicitat aceasta, cetăţenia română, printr-un decret semnat de Nicolae Ceauşescu. În 1977 susţine de la distanţă "mişcarea Goma" şi se numără printre cei care înfiinţează Liga drepturilor omului în România, cu sediul la Paris, dar apoi, timp de şase ani (1978-1984) face un fel de grevă literară şi refuză să mai aibă relaţii cu scriitorii români din exil. Joacă şah şi publică studii de teorie şahistă (de exemplu La défense Alekhine, în 1983).
În 1989, imediat după căderea lui Ceauşescu, vine în România, romantic, cu un camion de medicamente. În următorii ani întreprinde numeroase alte călătorii la Bucureşti, redevenind un personaj vizibil al vieţii literare. Publică noi cărţi şi le reeditează pe cele vechi, se angajează în polemici zgomotoase, face declaraţii provocatoare. Tot uşi, din cauza apartenenţei la un grup de scriitori agreat de Ion Iliescu, gesticulaţia lui de nonconformist rămâne neconvingătoare.
Bibliografie
PROZA SCURTĂ. Exerciţii, Buc., EPL, col. "Luceafărul", 1966 l Frig, Buc., EPL, 1967 l Aşteptare, Buc., CR, 1971 (ed. a II-a, Buc., CR, 1993) l Înscenare şi alte texte, prefaţă de Nicolae Oprea, Piteşti, Ed. Calende, 1992 (cuprinde proză scurtă din tinereţe, neinclusă în volumele anterioare).
ROMANE SCRISE ÎN ROMÂNĂ. Arpicges, Paris, Flammarion, 1973 (trad. în fr. de Alain Paruit; versiunea originală, cu titlul Zadarnică e arta fugii, Buc., Alb., 1991) l Les noces nécessaires, Paris, Flammarion, 1977 (trad. în fr. de Alain Paruit; versiunea originală, cu titlul Nunţile necesare, Buc., FCR, 1992 şi Buc., Ed. Ars amatoria, 1992; altă ediţie: Buc., Ed. All, 1998) l Le mot sablier, P.O.L., Paris, 1984 (prima formă a cărţii, scrisă în rom., dar cuprinzând şi pasaje scrise în fr., mereu mai frecvente spre final, este intitulată Cuvântul nisiparniţă/ Le mott sablier; Alain Paruit este cel care a asigurat trad. în fr. a părţii scrise în rom.; versiunea originală, bilingvă, Buc., Univ., 1994) l Hotel Europa, Buc., Alb., 1996 (versiunea fr., în trad. lui Alain Paruit, P.O.L., Paris, 1996; ed. a II-a a versiunii originale: Buc., Ed. Gramar, 1999) l Ponts des Arts, trad. în fr. de Alain Paruit, Paris, P.O.L., 1998 (versiunea originală, cu acelaşi titlu, Buc., Alb., 1999) l Maramureş, Cluj-Napoca, D., 2001 (versiunea în fr., datorată lui Alain Paruit şi intitulată Le pays de Maramureş, Paris, P.O.L., 2001).
ROMANE SCRISE ÎN FRANCEZĂ. Roman de gare, P.O.L., Paris, 1985 (versiunea rom., realizată de autor, Iaşi, Institutul European, 1993 l Pigeon vole, P.O.L., 1988 (carte publicată sub pseudonimul Ed. Pastenague; versiunea rom., realizată de autor, Buc., Univ., 1997).
JURNALE, PUBLICISTICĂ. Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite, Iaşi, Institutul European, 1993 l Un român la Paris, Cluj-Napoca, D., 1993 (însemnări de jurnal din per. dec. 1970 - feb. 1972; ed. a II-a, cu completări, Buc., CR, 1997) l Momentul oniric (volum semnat Leonid Dimov - Dumitru Ţepeneag), ant. îngr. de Corin Braga, Buc., CR, 1997 l Războiul literaturii încă nu s-a încheiat, interviuri, ed. îngr. de Nicolae Bârna, Buc., Ed. Allfa, 2000.
*
Dumitru Ţepeneag a tradus din Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Robert Pinget, Alexandre Cojeve, Jacques Derrida ş.a.
Sursa:http://www.romlit.ro/dumitru_epeneag
