Februarie - Calendar muzical - Iosif SAVA

15 februarie 1933, Iaşi - 18 august 1998, Bucureşti
muzicolog român


Iosif Sava provine dintr-o familie cu tradiţie muzicală de peste trei secole.
Studiile le-a început la Iaşi, întâi la Conservatorul Municipal, apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (1962-1966). Însetat de cunoaştere, între 1951 şi 1955 a urmat şi Facultatea de filozofie de la Universitatea din Bucureşti, fiind licenţiat în 1955.
Profesia sa de bază era cea de clavecinist şi pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae, precum şi ca partener de muzică de cameră al multor solişti români de marcă. A susţinut turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Ţările de Jos, Spania, Elveţia, Cuba şi U.R.S.S.
Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). De-a lungul carierei a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române.
În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat şi de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului "Opinia" din Iaşi. În 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal "Invitaţiile Eutherpei". În paralel, a realizat şi emisiunile "Cronica muzicală" şi "Viaţa muzicală în actualitate".
În 1980 a început activitatea la postul naţional de televiziune TVR, realizând săptămânal emisiunea "Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuţie cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală şi la problemele contemporaneităţii.
A fost, de asemenea, şi un scriitor prolific, scriind 44 de cărţi, 35 din ele despre muzică, şi peste 6000 de articole.

Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Sava