Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) va găzdui în perioada 19 septembrie – 19 octombrie 2018 expoziţia „Ascult și privesc“ a pictorului român Horea Paștina. Vernisajul va avea loc în data de 19 septembrie, ora 19.00, în prezența autorului și a criticului de artă Oliv Mircea.
Expoziția are un concept unitar și este alcătuită din 60 de lucrări (pictură și ceramică) ce acoperă toate etapele şi ariile stilistice pe care le-a frecventat artistul. Pentru Horea Paștina „privirea“ e doar începutul. E nevoie de multă lucrare, multă osteneală pentru „a vedea“. Drumul artistic este de la „a asculta“ spre „a auzi“ și de la „a auzi“ spre „a sluji“. „Ascult și privesc“ este o „liturghie cosmică“, o slujire, cu sfințenie, a ceea ce a mai rămas curat în privire și nedisimulat în auzire.
În lumea artelor plastice române, Horea Paştina (n. 13 septembrie 1946) este o personalitate de vârf a generației sale. Originar din județul Alba, și-a trăit copilăria și adolescența în spiritul valorilor tradiționale cele mai profunde. Ca ucenic preferat al maestrului Alexandru Ciucurencu, artistul aderă încă de la primele sale expoziții la valorile tradiționale de vârf ale picturii clasice (Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian), dar și la cele ale picturii românești interbelice. Maniera în care Horea Paștina asumă creator curente şi stiluri recente, îl plasează în zona modernității târzii, ca artist cu o formație profesională de amplă anvergură, de largă deschidere. Critica de specialitate l-a asimilat, la un moment dat, neobizantinismului de expresie națională, în aceeași categorie cu Horia Bernea, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Mihai Sârbulescu ş.a. De la jumătatea anilor ’80, pictorul devine membru fondator al Grupului „Prolog“, împreună cu care participă la nenumărate stagii de lucru, organizând, vreme de peste trei decenii, expoziții-reper în ţară şi în străinătate. Activitatea sa didactică în cadrul Universității Naționale de Arte din București, ca şi aceea de cercetare (Ascult și Privesc, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010; Cartea Simțurilor, Dan C. Mihăilescu, coord., Editura Humanitas, Bucureşti, 2015 ş.a.) au fost întâmpinate favorabil de către public.
„Horea Paștina are răbdarea și liniștea, ambiția și consecvența de a picta lumea sensibilă sau mai degrabă ceea ce este comun între lume și noi. Nu e oare acea parte a lumii care cade sub privirea și ochii pictorului, acea parte a naturii, acele obiecte, locul cu toate ale sale, lumea care ne dă tabloul? Căni fără toartă, copaci, grădini, scaune în așteptare, pâinea și fructul, flori de toate felurile, câmpuri și dealuri, toate subtile. În drumul către aceste gingașe alcătuiri, privitorul poate vedea aerul, poate auzi liniștea, poate vedea chiar lumina.“ (Oliv Mircea)
Mărturisirea lui de credință este simplă și directă: „Ascult și privesc. Ce se aude, ce se vede din locul în care mă aflu. Pictura. Lumină, culoare, aer, bogăție, frumusețe. Se înmulțește. Peste toate și prin toate. Auzul vederii…argint e pe ape și aur în aer…“ (Horea Paștina)