Decernarea Premiului Internațional de Literatură Francofonă „Benjamin Fondane“, ediția 2025

Data: 22 noiembrie 2025, orele 14h

Locul: Reid Hall - Columbia Global Centers, Grande Salle Ginsberg-LeClerc | 4 rue de Chevreuse, 75006

Intrare liberă, rezervare obligatorie: https://weekendalest.com/ATTRIBUTION-DU-PRIX-INTERNATIONAL-DE-LITTERATURE-FRANCOPHONE-BENJAMIN-FONDANE?lang=fr

În data de 22 noiembrie 2025, la Reid Hall – Columbia Global Centers Paris va avea loc ceremonia de decernare a celei de-a 18-a ediții a Premiului Internațional de Literatură Francofonă „Benjamin Fondane“. Creat în anul 2006 la inițiativa scriitoarei Magda Cârneci, premiul este acordat anual de către Institutul Cultural Român, sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), unui autor francofon născut în afara Franței și care desfășoară totodată o activitate culturală și civică remarcabilă, dedicată promovării valorilor umaniste și limbii franceze pe plan internațional.


De-a lungul anilor, Premiul „Benjamin Fondane“ a fost acordat unor autori remarcabili ai literaturii francofone contemporane, provenind din diverse spații geografice și culturale: Petr Kral (de origine cehă, 2006), Abdelwahab Medeb (de origine tunisiană, 2007), Nimrod (de origine ciadiană, 2008), Linda Le (de origine vietnameză, 2009), Jean Mettelus (de origine haitiană, 2010), Abdellatif Laabi (de origine marocană, 2011), Jean Portante (de origine italo-luxemburgheză, 2012), Nicole Brossar (de origine canadiană, 2013), Luis Mizon (de origine chiliană, 2014), Seymus Dagtekin (de origine kurdă, 2015), Gabriel Okoundji (de origine congoleză, 2016), Ananda Devi (de origine indiană, 2017), Tahar Bekri (de origine tunisiană, 2018), Bluma Finkelstein (de origine româno-israeliană, 2019), Habib Tengour (de origine algeriană, 2022), Jean-Luc Raharimanana (de origine malgașă, 2023), Aksinia Mihaylova (de origine bulgară, 2024).

Juriul Premiului „Benjamin Fondane“ reunește personalități de prim rang ale lumii literare și editoriale francofone: André Velter (poet, traducător, redactor la Radio France Culture, coordonator al colecțiilor „Poésie“ și „L'Arbalète“ la Gallimard), Jacques Darras (poet, eseist, traducător, fost profesor universitar și președinte al Marché de la Poésie din Paris, unul dintre administratorii de la Maison de la Poésie din Paris), Jean-Pierre Siméon (poet, dramaturg, președinte al festivalului Printemps des Poètes între 2001 și 2017, președintele juriului Premiului Apollinaire începând din 2014), Michel Carassou (editor, director al editurii Non Lieu, președintele Asociației Fondane din Paris și promotor al operei lui Benjamin Fondane în Franța) și Magda Cârneci (președinta juriului, poetă și prozatoare,responsabil de comitet PEN Club România și membră a Parlamentului Cultural European). 

Laureata ediției 2025 este poeta, scriitoarea și traducătoarea Samira Negrouche, recunoscută pe plan internațional atât pentru poezia sa, cât și pentru colaborările cu artiști provenind din zone culturale și de expresie diferite (muzică, teatru, dans, arte plastice). Secretar-general al PEN Clubului algerian, a coordonat festivalul Printemps des poètes, ediția algeriană, între 2008 și 2012. Tradusă în peste 25 de limbi, a publicat până în prezent 15 volume și numeroase albume, ilustrându-se totodată prin intensa ei activitate de traducător și editor al literaturii algeriene contemporane și prin promovarea unor forme de artă care fuzionează inspirația tradițională și tehnicile expresive moderne. Printre volumele publicate se numără: À l’ombre de Grenade, Éditions Marty (2003), L’Opéra cosmique, Al Ikhtilef (2003), À chacun sa révolution, bilingue fr/it, La stanza del poeta (2006), Le Jazz des oliviers, Éditions du Tell (2010), Six arbres de fortune autour de ma baignoire, Éditions Mazette (2017), Quai 2I1, partition à trois axes, Éditions Mazette (2019), Alba Rosa, Color Gang (2019), Stations, Chèvre-feuille étoilée (2023), J’habite en mouvement, Barzakh (2023), Pente raide (cu Marin Fouqué), Actes Sud (2025).

Foto autoare: Eve Sussman