Concursul de poezie „Lidia Vianu Translates”

Institutul Cultural Român este partenerul concursului național de poezie Lidia Vianu Translates, concurs anual deschis tuturor poeților contemporani care scriu poezie în limba română (nativă). Premiile concursului constau în traducerea poemelor în limba engleză de către Lidia Vianu și publicarea acestora în volum individual tipărit (Premiul I) și, respectiv, în format electronic, pe site-ul Contemporary Literature Press (Premiul al II-lea).

Inițiatorii concursului sunt prof. Lidia Vianu, Uniunea Scriitorilor din România și Societatea Muzicală. Parteneri: Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, The British Council, Muzeul Național al Literaturii Române și Universitatea București.

Concursul are ca obiectiv principal prezentarea și promovarea poeziei românești în lume, dar și încurajarea creației literare, la modul general, prin deschiderea de noi canale de comunicare prin care aceasta să ajungă la publicuri noi. Concursul se adresează tuturor poeților care scriu în limba română, celor consacrați, în primul rând, dar și celor care nu au publicat până acum.

Pentru ediția I data limită de înscriere este 30 aprilie 2017.

Toate informațiile privind regulamentul, desfășurarea concursului, juriu și premii se găsesc pe www.lidiavianu.org