"Baruch Elron – desene și schițe”, expoziție și album lansat la Tel Aviv


O serie de evenimente culturale dedicate artistului israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006) sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv,  la sediu, în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2019.

Pe 31 octombrie , de la ora 17.00,  va avea loc un eveniment literar-artistic special în cadrul căruia va fi lansat albumul „Baruch Elron – desene și schițe”, de Adrian Grauenfels, apărut în cursul acestui an la Editura SAGA. La eveniment vor participa: Lydia Elron, Dr. Dalia Hakker-Orion, critic de artă, și Adrian Grauenfels, autor și editor.

În paralel, ICR Tel Aviv va găzdui, în perioada 31 octombrie - 29 noiembrie 2019, o expoziție de desene și schițe semnată de Baruch Elron. Expoziția va cuprinde o serie de lucrări de dimensiuni medii și mari de desen și grafică, precum și câteva caiete de schițe, materiale artistice inedite care sunt prezentate pentru prima dată publicului larg într-o expoziție solo a artistului. Expoziția va reprezenta un călătorie specială prin universul artistic original al pictorului Baruch Elron, reprezentant al curentului simbolist, discipolul maestrului Corneliu Baba, și unul dintre cei mai apreciați artiști israelieni contemporani de origine română. Vernisajul expoziției „Baruch Elron – desene și schițe” va avea loc în data de 31 octombrie, în cadrul aceluiași eveniment.

Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat, de luni până joi între orele 09:00 - 17:00, vineri între orele 09:00 - 14:00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.

„Baruch Elron a existat pentru a fi în imediata noastră apropiere… Pictorul aduna într-o singură lume toate lumile posibile și, mai ales, cele imposibile”. (Adi Cristi, scriitor)

„A intra în lumea creată de Baruch Elron înseamnă a primi o gură de aer proaspăt, o răsuflare de viaţă şi o senzaţie de libertate. Universul său, guvernat de o natură feminină şi senzuală, maternă şi frumoasă, păşeşte din minune în minune.” (Héctor Martinez Sanz, Madrid, mai 2011)

Baruch Elron s-a născut în 1934 la Bucureşti. În 1954, continuă pasiunea mamei sale pentru artă şi începe să studieze la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, avându-i ca profesori pe maeştrii Corneliu Baba, Ciucurencu, Steriadi, Schweitzer - Cumpăna la pictură, şi Kazar şi Yosef Molnar la grafică.

În anii studenţiei, fiind foarte apreciat, a fost trimis la Moscova, Praga, Budapesta. Deja în 1958, obţinea premiul pentru excelenţă al expoziţiei de la Sao Paulo, Brazilia şi, un an mai târziu, premiul Festivalului Tineretului, la Moscova. În Europa, a studiat ore şi zile în şir, în marile muzee, fiecare trăsătură de penel a marilor maeştri, pentru a-şi însuşi tehnica lor.

După terminarea facultăţii s-a lansat în grafică, făcând ilustraţii de carte şi lucrări publicitare. În 1960, obţinea premiul pentru ilustraţie de carte la Festivalul de carte de la Dresda. Anul 1963 avea să însemne o nouă plecare şi o nouă ţară, de data aceasta, cea definitivă, Israel. În 1966, a avut prima expoziţie la Tel Aviv, după care începe şirul lung de expoziţii internaționale. Un an mai târziu deja expunea la New York, în 1969 la Montreal, Toronto. In 1974 -1975 participă la Târgul Internațional de Artă din Dusseldorf şi din Koln. Între 1976 – 1983, are mai multe expoziţii personale în Germania, la Koln, Essen, Frankfurt, la Muzeul de Artă Solingen, la Muzeul Gustav Lubke Hamm, la diverse galerii şi mai multe muzee germane.

Pe lângă Germania, este prezent şi în Franţa, Olanda, Austria, Italia, Belgia. În anii 1980-2000 expune mult în Israel, la cele mai prestigioase instituţii de artă din ţară, dar şi în SUA, Croaţia, Cote d'Ivoire, Paris, Bruxeles. Anul 1998 aduce un triumf personal, în ţara naşterii sale, prima sa expoziţie în România, la Sala Radio, sub auspiciile Ministerului Culturii. În acelaşi an, Israel îi oferă Premiul Jubileu pentru activitate artistică şi culturală. În 2000, artistului i se oferă Premiul Special de către Fondul Ianculovici, din Haifa. Opere semnate Elron există în nenumărate muzee şi colecţii particulare din întreaga lume.

În 2006, Baruch Elron se stinge din viaţă, însă opera artistului continuă să emoţioneze publicul prin numeroase expoziţii postume organizate în Israel, Monaco, Franţa, Marea Britanie, precum și în nenumărate alte țări din Europa. Cea mai recentă participare a avut loc în cadrul expoziţiei colective „Caleidoscopul vieții” din Moscova, în august 2019.