Ansamblul Doina Gorjului prezent la deschiderea festivităților Francofoniei – Vietnam

Institutul Cultural Român de la Beijing a organizat,  între 15 și 20 martie 2017, turneul Ansamblul Doina Gorjului în Vietnam. Turneul este organizat în parteneriat cu Ambasada României la Hanoi, Ministerul Culturii din Vietnam și Biroul Francofoniei Hanoi. ICR Beijing are vocație regională și se va strădui să prelungească evenimente culturale de marcă și în alte țări ale Asiei, cum ar fi Japonia, India, țările ASEAN.

Ansamblul Doina Gorjului a susținut o serie de cinci spectacole pentru a marca ziua francofoniei în Vietnam, la Hanoi și la Saigon. La evenimentele din Vietnam au participat 14 membri ai ansamblului, nouă dansatori și cinci membri ai orchestrei. Ansamblul a interpretat dansuri din mai multe provincii istorice românești, Moldova, Muntenia, Ardeal, Banat, iar soliștii orchestrei și-au demonstrat măiestria ca interpreți de vioară, nai, acordeon și țambal.

Vineri, 17 martie 2017 la Opera din Hanoi, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a zilelor Francofoniei. În cadrul spectacolului au prezentat momente artistice, alături de artiști din țara gazdă și români, belgieni, membrii Ansamblului Doina Gorjului. Gala de deschidere a fost organizată de Biroul Regional al Francofoniei și s-a bucurat de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Culturii din R.S. Vietnam, al  autorităților țărilor invitate, inclusiv al Institutului Cultural Român de la Beijing. La ceremonie au fost prezenți vicepreședintele Adunării Naționale a R.S. Vietnam, ministrul adjunct al Ministerului Afacerilor Externe al țării gazdă, oficiali ai Ministerului Culturii, precum și șefi ai misiunilor diplomatice acreditate în capitala vietnameză, diplomați și alți reprezentanți ai mediului academic local.

Deschiderea oficială a zilelor francofoniei a fost marcată prin discursuri ale șefului Biroului Regional al Francofoniei și ale ministrului adjunct al Ministerului Afacerilor Externe local.

Programul artistic prezentat de ansamblul folcloric Doina Gorjului s-a bucurat de aprecierile unanime ale celor prezenți, evoluțiile artiștilor români fiind îndelung ovaționate de spectatori. Sala de 600 de locuri a Operei din Hanoi a fost neîncăpătoare. Din programul românesc a făcut parte dansul Călușarilor, dans înscris pe lista patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO.

Ansamblul Doina Gorjului a susținut alte două spectacole la Hanoi, în datele de 15 și 18 martie și ulterior în Saigon. Turneul Ansamblului Doina Gorjului în Vietnam reprezentând o manifestare a vocației asiatice a ICR Beijing, prima acțiune de acest fel în afara granițelor Chinei.


În fiecare an, la data de 20 martie este sărbătorită Ziua Francofoniei. Evenimentul a fost creat în 1998, de către Organizaţia Internaţională a Francofoniei, care reuneşte circa 890 de milioane de membri. Aceștia au în comun valorile francofoniei şi limba franceză. Organizaţia Internaţională a Francofoniei reuneşte 77 de state, 57 de state membre şi 20 cu statut de observator, din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, Asia şi Oceania, cele două continente americane şi zona Caraibilor, teritorii având în comun limba franceză, una din singurele două limbi vorbite pe toate continentele, alături de engleză.

România este membră a OIF începând din 1993.

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu își are începuturile cu peste 60 de ani în urmă, când s-a înființat Taraful Gorjului – prima formula de orchestră profesionistă, căreia, pe rând, i s-au alăturat soliști și dansatori. În anul 1968, își schimbă numele în „Doina Gorjului”. De-a lungul timpului, de „Doina Gorjului” și-au legat numele mari interpreți ai cântecului popular românesc, cum ar fi Maria Tănase, Maria Lătărețu, Filofteia Lăcătușu, Iustina Băluteanu și mulți alții, dar și interpreți contemporani nouă, cum ar fi Maria Ciobanu, Petrică Mîtu Stoian, Niculina Stoincan, Mariana Ionescu-Căpitănescu. Datorită bogatei activității artistice, în țară și în străinătate Ansamblul Doina Gorjului a obținut numeroase premii, inclusiv premiul ETNOS al Ministerului Culturii și Radioteleviziunii Române.