- 3 October 2019
- Etichete Icr stockholm Jurnalul Mihai sebastian Lansare
"Jurnalul" lui Mihail Sebastian în limba suedeză va fi lansat pe 7 octombrie, de la ora 18.30, la sediul Federaţiei Comunităţii Evreieşti din Stockholm.
Cu ocazia traducerii în limba suedeză a Jurnalului scriitorului Mihail Sebastian (apărut în acest an la editura suedeză h:strom), ICR Stockholm, în colaborare cu Federația Comunității Evreiești din Stockholm și centrul de studii Paideia - The European Institute for Jewish Studies in Sweden, organizează lansarea volumului la Stockholm, care va consta dintr-o prezentare a autorului și a cărții, făcută de traducătoarea Inger Johansson. Aceasta va vorbi despre experiența traducerii volumului scriitorului român și importanța prezentării Jurnalului pentru publicul suedez în contextul istoric actual.
Evenimentul va cuprinde și lectura unor fragmente din roman, în interpretarea apreciatei actrițe cu origini românești, Adriana Savin, cunoscută și apreciată de publicul suedez pentru activitatea sa teatrală și cinematografică.
Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate.
Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare panorame a vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian - obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudențe să aştepte vreme de cincizeci de ani momentul primei sale apariţii publice - şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile cele mai apreciate ale literaturii române. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările - de-a lungul a zece ani - ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe.
Asemenea "Jurnalului" lui Jeni Acterian, "Jurnalul" lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a literaturii memorialistice“ care nu a lăsat - şi nu va lăsa - indiferent pe absolut niciun cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte.
„Cartea aceasta merită să stea pe acelaşi raft cu Jurnalul Annei Frank şi să-şi găsească tot atât de mulţi cititori.“ (Philip ROTH)
„O capodoperă plină de umanitate.“ (Paul BAILEY, Times Literary Supplement)
„O carte sclipitoare şi obsedantă.“ (BBC History)
„Cutremurător, iscoditor şi tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri.“ (Literary Review).