- 15 December 2020
- Etichete ICR RECORD Peste 100 volume Translation and Publication Support Programme (TPS) Publishing Romania ICR Centrul Cartii
Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Gabriel Chifu, Matei Vișniec, Tatiana Țîbuleac și Aura Christi sunt câțiva dintre autorii ale căror opere vor beneficia de traducerea și publicarea în spațiul european și internațional, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în anul 2021. Toate proiectele editoriale se vor desfășura prin programele Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania, din cadrul direcției ICR Centrul Cărții.
În 2021, un număr record de 119 volume românești vor fi traduse și promovate internațional, atât prin parteneri editoriali, cât și prin cele 18 reprezentanțe ale ICR din lume. Comparativ cu anii precedenți, numărul cărților traduse aproape că s-a dublat.
Vestea bună vine ca urmare a încheierii Sesiunii de primire a dosarelor de candidatură în cadrul programelor TPS și Publishing Romania 2019 – 2020. Această sesiune s-a organizat pentru primirea solicitărilor de finanțare din partea editurilor și organizațiilor culturale străine care doresc să traducă și să publice lucrări de ficțiune și non-ficțiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, fie aparținând autorilor români, fie dedicate culturii și civilizației românești. Perioada de desfășurare a fost 15 noiembrie 2019 - 15 iulie 2020. O comisie de experți independenți a evaluat dosarele de candidatură înregistrate, membrii acesteia fiind Răzvan Voncu (cadru didactic universitar, critic și istoric literar), George-Valentin Volceanov (cadru didactic universitar, traducător literar) și Coriolan-Dan Pleșa (scriitor și editor).
TPS - Translation and Publication Support Programme, programul de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români, lansat în anul 2006, îşi propune să faciliteze accesul publicului străin la cultura română şi să sprijine prezenţa autorilor români pe piaţa internaţională de carte, prin finanţarea costurilor de traducere (şi editare, atunci când este cazul). TPS sprijină traducerea şi publicarea în lume a operelor relevante de ficţiune şi non-ficţiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, aparținând autorilor români.