RECOMANDARE: Mircea Cărtărescu, “Lulu”

Traducere de Marian Ochoa de Eribe

Introducere de Carlos Pardo


„Mă simţeam exclus, ca întotdeauna, din lumea colegilor mei. Mă obişnuisem cu gândul că nu putea exista pentru mine decât un singur viitor: o mansardă cu un scaun, o masă şi un pat unde aveam să putrezesc toată viaţa - scurtă, de cel mult patruzeci de ani - scriind un roman nesfârşit şi ilizibil, pe care-l vor găsi după moartea mea, lângă mine, puţind a cadavru, dar în care ar fi fost Totul, tot adevărul despre existenţă şi inexistenţă, întreaga lume cu toate detaliile ei şi cu sensul ei hidos. Reveria în care, pe atunci, mă vedeam scriitorul total, hipergenial, demolatorul cosmosului pentru a-l înlocui cu o carte, era coloana vertebrală a vieţii mele. Să fi putut scrie Cartea, mi-aş fi lăsat jupuită pielea de pe mine, şi-n pielea mea vie, cu capilare şi reţele nervoase şi glomerule sudoripare, aş fi legat volumul atotcuprinzător." (Mircea Cărtărescu)


Mircea Cărtărescu s-a născut în 1956 la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din "Nostalgia" le-au urmat un scurt roman ("Travesti", 1994) şi apoi unul în trei volume, "Orbitor" (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică întregesc chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc. (www.humanitas.ro)


Editura Impedimenta
ISBN 978-84-15130-19-2
An: 2011
Nr. pagini: 160
Preţ: 17,50 €