În perioada 25-28 aprilie 2019, Institutul Cultural Român la Budapesta se alătură Ministerului Culturii şi Identității Naționale din România, organizatorul oficial al standului României la cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane.
Programul evenimentelor de lastandul României din cadrul Festivalului Internațional al Cărţii de la Budapesta, ediția a 26-a
Ora 16.00, standul României
Prezentarea, în avanpremieră, a traducerii în limba maghiară a volumului în curs de apariţie, la Editura Orpheusz, Arta Seducţiei, autor: Floarea Ţuţuianu. La eveniment vor participa autoarea, Floarea Ţuţuianu, domnul Király Farkas, traducătorul poeziilor și acrtița Tallián Mariann.
Moderator: Erős Kinga, directoarea editurii Orpheusz; Translator: Lajos Nagy
Eveniment organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român la Budapesta și Editura Orpheusz.
Ora 17:00, standul României
Prezentarea romanului Ierbar, de Andrei Dósa, publicat la Editura Polirom; fragmente din roman au fost traduse de către Lajos Nagy pentru European First Novel Festival.
Moderator: Claudiu Turcuş; Translator: Lajos Nagy
Eveniment organizat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român la Budapesta.
Ora 18:00, standul României
Prezentarea traducerii în limba maghiară a volumului Dalnic, istorii nespuse din satul lui Doja. Reporteri în secuime /Dálnok felfedezése.Román és magyar újságírók Dózsa falujáról, urmată de o discuţie cu coautoarea Brînduşa Armanca și invitații acesteia: Molnár-Bánffy Kata, expert în comunicare, coordonator programe culturale și Tiberiu Boca, jurnalist. La eveniment vor fi prezenți reprezentanții Asociației Editorilor din Romania.
Moderator: Claudiu Turcuş; Translator: Lajos Nagy
Eveniment organizat de Institutul Cultural Român la Budapesta, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Sâmbătă, 27 aprilie
Ora 12.00, standul României
Lansarea volumului Sissi, de Pavel Şuşară, publicat la Editura Lector, în traducerea lui Demény Péter,urmată de o discuţie cu autorul şi editorul Cseke Szilárd.
Moderator: Claudiu Turcuş; Translator: Lajos Nagy
Eveniment organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român la Budapesta și Editura Lector.
Ora 14:00, standul României
Dezbatere cu titlul Cum spargem „tavanul de sticlă” al poeziei?
Participă autorii Pavel Şuşară, Floarea Ţuţuianu, Andrei Dósa.
Moderator: Claudiu Turcuş; Translator: Lajos Nagy
Eveniment organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în parteneriat cu Institutul Cultural Român la Budapesta.