- 11 June 2020 - 30 June 2019
- Etichete Icr Ffe Institutul cultural roman Festivalul filmului european
Festivalul Filmului European a fost deschis, marți seara, la Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București, în prezența a numeroase personalități ale vieții culturale românești, înalți funcționari europeni, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, institutelor și centrelor culturale străine din Capitală, cinefili de toate vârstele și jurnaliști.
Cea de-a 23-a ediție a FFE a debutat cu teatru, oferind un moment-surpriză susținut de actorii Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, care au fost aplaudați îndelung de cei peste 600 de spectatori la finalul recitalului care a inclus fragmente din operele poeților Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Emil Brumaru. „Spectatorul de film de calitate și spectatorul de teatru au multe trăsături comune, iar filmul european îi poate satisface pe amândoi, deopotrivă. Ne-am bucurat că am avut prilejul să deschidem scena atât pentru film cât și pentru teatru. Un Festival înnoit, cu aceeași reverență față de valorile europene care l-a consacrat, dar cu sensibilități noi și perspective originale“, a spus președintele ICR, Liliana Țuroiu, subliniind că „Festivalul Filmului European este şi o platformă de dialog şi o modalitate de a ne afirma apartenenţa la Europa“.
Un moment important al serii a fost decernarea a două Premii de Excelență actorilor Dorina Lazăr și Horațiu Mălăele care au excelat nu doar în filme, ci și pe scena teatrului. Președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, i-a înmânat acestuia din urmă diploma și trofeul realizat de recunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi. „Se spune că ce rămâne după un om când îl scuturi este iubirea, ce rămâne după o ţară este cultura. Vă mulţumesc din inimă“, a spus Horaţiu Mălăele pe scena TNB.
Seara a continuat cu vizionarea filmului de gală, alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr (Italia, 2018, regia: Alice Rohrwacher), un inventar al maladiilor timpurilor noastre, film distins în 2018 cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes.
Festivalul continuă, pe 12 iunie, cu spectacolul de teatru Persona (după filmul lui Ingmar Bergman) în regia lui Peter Kerek, de la ora 19:00 la Unteatru și pe 14 iunie cu un maraton de film documentar de 24 de ore, începând cu ora 19:00, la Apollo Teatrul, cu proiecția filmului Baloane de curcubeu, lansarea volumului bilingv Iosif Demian. Note de autor și a filmului pe Blu-Ray în – prezența regizorului Iosif Demian, cu o proiecție de gală a celui mai nou film al lui Tudor Giurgiu – Parking, în prezența echipei, la Cinema Pro și cu petrecerea de deschidere programată pentru ora 22:00 la Apollo Barul.
Restul evenimentelor speciale ale ediției 23.FFE, precum și întregul program al proiecțiilor pot fi regăsite pe www.ffe.ro.
Ediția din București
are loc între 11 și 23 iunie 2019, în următoarele săli: Cinema Elvire Popesco,
Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe-Institut
// Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes și Spațiul Public
European. De asemenea, Festivalul se desfășoară la Chișinău (Cinematograful Odeon, 21-23.06), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, 21-23.06), Tîrgu-Mureș (Cinematograful Arta,
21-23.06) și Sibiu (Centrul Cultural
Ion Besoiu, 28-30.06).
La unele dintre proiecții vor participa membri ai echipelor de producție, care vor fi la dispoziția publicului pentru întrebări și răspunsuri. La București și Chișinău, Festivalul propune și spectacole de teatru, astfel încât spectatorii vor putea face comparația între viziunea filmului și a teatrului asupra aceluiași text: Persona (filmul clasic al lui Ingmar Bergman din 1966) va putea fi urmărit și în ipostază teatrală, pe 22 iunie, la Chișinău, la Cinema Odeon, iar Psycho (1960, Alfred Hitchcock) poate fi vizionat atât pe peliculă, cât și la Apollo111 (București), ca piesă de teatru în regia lui Iris Spiridon, pe 17 iunie.
Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale partenere din București este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platformele Eventbook (pentru filmele care rulează la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului), Eventim (pentru filmele de la Cinema PRO) și Kompostor (pentru filmele de la Cinemateca Eforie).
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și al Uniunii Cineaștilor din Romania, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.