- 2 May 2019 - 4 May 2019
- Etichete Festivalul Filmului Scurt European de la Ottawa Icr EUNIC
Ambasada României la Ottawa, reprezentantul ICR în clusterul EUNIC Canada, va participa în perioada 2-4 mai 2019 la cea de-a șasea ediție a Festivalului Filmului Scurt European (EUSFF) de la Ottawa. Organizat de EUNIC Canada în parteneriat cu Institutul de Film Canadian, Delegația UE la Ottawa și Ambasadele statelor membre UE evenimentul va prezenta filme de o mare varietate, de la drame scurte la filme experimentale și de animație din peste 20 de state membre ale Uniunii Europene.
Succesul pe care EUSFF l-a înregistrat în anii anteriori a dus la extinderea acestuia în 2019 și în alte două orașe canadiene: Vancouver și Winnipeg, dar și la organizarea în două secțiuni a filmelor prezentate: una pentru publicul larg și una pentru copii și tineret. Vor fi proiectate 4:15 PM Sfârșitul lumii, regia: Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga (3 mai) și filmul de animație pentru copii Cântecul inocențe“, regia: Ion Octavian Frecea (4 mai). La Ottawa, proiecțiile vor avea loc la Art Court Theatre2 Daly Ave și vor fi precedate de evenimentul „Tastes of Europe“, oferind o gamă largă de mâncăruri și băuturi specifice țărilor europene.
Festivalul este inclus în suita de evenimente care sărbătoresc „Luna culturii europene“ la Ottawa, iar Ambasada României la Ottawa a participat la toate edițiile anterioare.